Anatomia rechinilor și peștilor

Partea din creierul reptilianului care controlează mișcările voluntare, echilibrul și coordonarea.

Partea creierului care coordonează funcțiile autonome, precum respirația, ritmul cardiac și temperatura corpului.

Partea creierului responsabilă de prelucrarea informațiilor vizuale.

Partea din creierul care controlează funcțiile endocrine, inclusiv somnul, emoțiile și temperatura corpului.

Partea cea mai dezvoltată a creierului, responsabilă de gândire, limbaj, memorie și funcții cognitive complexe.

O linie laterală, compusă din canale cu celule senzoriale, care detectează vibrațiile și variațiile de presiune din apă.

Structuri senzoriale specializate, situate în capul rechinilor, ce detectează câmpurile electrice din apă.

O valvă spirală aflată în intestinul rechinilor, care mărește suprafața de absorbție a nutrienților.

Ouăle rechinilor sunt de obicei puține, voluminoase și învelite într-o membrană cornoasă. Ele pot prezenta prelungiri filamentoase care le ajută să se fixeze pe plantele acvatice.

Este o formă de reproducere în care femela poartă ouăle în interiorul corpului, oferindu-le astfel o protecție suplimentară. După eclozare, puii sunt expulzați din corpul mamei.

Reprezintă o formă de reproducere în care embrionul se dezvoltă complet în interiorul corpului mamei, primind nutrienți și oxigen printr-un cordon ombilical. Nou-născutul se naște complet format.

Rechinii se caracterizează printr-o creștere lentă, maturitate sexuală târzie și o prolificitate redusă. Aceștia sunt vulnerabili la pescuitul excesiv, ceea ce amenință populațiile de rechini.

Sunt un grup de pești cartilaginoși care include aproximativ 3720 de specii. Rechinii nu au vezică înotătoare, ci folosesc ficatul bogat în lipide (ulei de rechin) pentru a se menține la suprafață. Sunt carnivori și se hrănesc în principal cu alte pești.

Un superordin din clasa Elasmobranchii, care cuprinde aproximativ 1551 de specii de rechini. Aceste specii sunt caracterizate prin absența vezicii înotătoare, corpul fusiform și culoarea gri-albăstrui.

Rechinii sunt carnivori și prădători, cu dinți ascuțiți adaptați pentru a prinde și a sfâșia prada.

Sunt un grup de elasmobranhiate bentonice cu corpul turtit dorso-ventral și înotătoare pectorale foarte dezvoltate. Partea dorsală este pigmentată, iar partea ventrală, depigmentată.

Holocefalii sunt un grup de pești cartilaginoși caracterizați printr-un cap mare, o coadă lungă și subțire, și un capac tegumentar peste fantele branhiale. Sunt aproximativ 327 de specii.

Peștii osoși au un schelet intern parțial sau total osificat, solzi dermici permanenți care cresc continuu și o pătură osoasă.

Oasele dermice se formează la nivelul skeletului visceral, neurocraniului și centurii scapulare, înlocuind o parte din oasele endocondrale.

Aparatul opercular protejează branhiile, iar partea liberă a înotătoarelor este susținută de piese osoase.

Esofagul peștilor osoși are un diverticul care poate servi drept veziculă gazoasă sau plămân în unele cazuri.

Corpul peștilor osoși este fusiform (în formă de fus), hidrodinamic și comprimat lateral.

Capul este delimitat posterior de opercul, care acoperă branhiile, iar anterior de gură, cu morfologii variate în funcție de alimentație.

Ochii peștilor osoși sunt lipsiți de pleoape și au dispunere laterală. Nările sunt împărțite în două orificii: inhalant și exhalant.

Trunchiul peștilor osoși poartă înotătoare perechi (pectorale și abdominale) și nepereche (1-2). Linia laterală este alcătuită din solzi cu orificii.

Coada peștelui osos poartă înotătoare neperechi: înotătoare anală și codală. Înotătoarea codală are câteva morfologii.

Coada protocercă e primitivă, având forma unui vârf de lance, heterocercă - asimetrică, epibatică (lobul superior mai dezvoltat), iar homocercă - simetrică.

Animalele cu sânge rece, cum ar fi rechinii, își reglează temperatura corpului în funcție de mediul înconjurător. Temperatura corpului lor variază în funcție de temperatura apei.

O rețea de vase de sânge care permite schimbul de căldură între sângele cald și sângele rece, asigurând o temperatură corporală mai ridicată la rechinii din familia Lamnidae, cum ar fi rechinul mako și marele rechin alb.

Procesul prin care rechinii absorb oxigenul din apă și elimină dioxidul de carbon. Rechinii respiră folosind branhiile, care sunt organe specializate pentru schimbul de gaze.

Branhiile rechinilor sunt situate în saci branhiali, localizați în faringe. Fiecare sac branhial are două hemibranhii, structuri subțiri, bogate în vase de sânge, care facilitează schimbul de gaze.

Procesul prin care rechinii reglează concentrația de sare din corpul lor. Ei mentin o concentrație mare de uree în sânge, ceea ce le permite să se adapteze la salinitatea apei de mare.

Rinichii rechinilor sunt o pereche de organe alungite, situate de-a lungul liniei medio-dorsale. Ei au rol în excreție și osmoreglare, filtrând deșeurile din sânge și reglând concentrația de sare.

Rechinii au sexe separate, iar femelele depun ouă. Această formă de reproducere se numește oviparitate și este specifică unor specii de rechini care trăiesc în zonele de platformă continentală.

Masculul rechin are două testicule topite, care se deschid în canalele lui Wolff. Partea anterioară a acestor canale funcționează ca spermiducte, conducând sperma către organele reproducătoare feminine.

Femela rechin are ovare alungite, de obicei doar ovarul drept fiind functional. Rechinul alb atinge maturitatea sexuală târziu: 26 de ani pentru mascul și 33 de ani pentru femelă.

Fecundația internă la rechini are loc prin acuplare, cu ajutorul pterigopodelor masculului. Pterigopodele sunt aripioare pelviene modificate care servesc la transferul spermatozoizilor către organele reproducătoare feminine.

Arcurile hemale se unesc ventral în regiunea codală, formând canalul hemal prin care trece aorta.

Este mult mai redus comparativ cu selacienii, format din cartilaj și oase de membrană.

Constituită din oase de cartilaj (coracoidul și scapularul) și oase de membrană (clavicula).

Foarte redusă, formată dintr-un singur os (bazipterigiu) care se conectează la radiile osoase ale înotătoarelor.

Reprezentat de radiile osoase interne care se conectează la radiile externe sau lepidotrichi.

Lobii optici (tuberculi bigemini) sunt bine dezvoltați, depășind emisferele cerebrale.

Reprezentat de un canal de-a lungul corpului care se deschide printr-o serie de orificii în solzi. Receptorii (neuromaste) din peretele canalului sunt sensibili la curenții de apă.