Anatomia Oculară

Analizorul optic este responsabil de recepția și procesarea luminii, care este o formă de energie electromagnetică cu lungimea de undă cuprinsă între 400 și 725 nanometri.

Globul ocular este structura complexă a ochiului, format din mai multe părți, inclusiv corneea, irisul, cristalinul și retina. Rolul structural al Globului Ocular este de a asigura forma și integritatea ochiului.

Umoarea apoasă este un lichid transparent care umple spațiul dintre cornee și cristalin, contribuind la menținerea formei globului ocular și la nutriția corneei.

Cristalinul este o lentilă transparentă, flexibilă situată în spatele irisului. Rolul său este de a focaliza lumina pe retină, ajustând puterea sa de refracție pentru a obține o imagine clară.

Retina este un strat sensibil la lumină situat în partea din spate a globului ocular. Conține celule fotoreceptoare care transformă lumina în semnale electrice, care sunt transmise către creier pentru a fi interpretate.

Acomodarea vizuală este procesul prin care ochiul ajustează claritatea imaginii pentru a vedea obiecte la distanțe diferite. Aceasta implică modificarea formei cristalinului, a diametrului pupilei și a poziției globului ocular.

Micșorarea diametrului pupilei este o reacție reflexă care se produce atunci când lumina intră în ochi. Aceasta reduce cantitatea de lumină care intră în ochi, protejând retina de lumină excesivă.

Contracția fibrelor radiale ale irisului, stimulată de sistemul nervos simpatic, provoacă dilatarea pupilei, permițând intrarea mai multă lumină în ochi.

Reflexul pupiloconstrictor este declanșat de lumină puternică, nervul optic (II) transmite informația către corpii geniculați laterali, apoi prin cortexul mezencefal la nucleul oculomotor comun (III), ganglionul ciliar, nerv ciliar scurt și mușchii circulari ai irisului.

Reflexul pupilodilatator este declanșat de lumină slabă, calea reflexului este similară cu cea a reflexului pupiloconstrictor, dar semnalul din cortexul occipital se transmite prin hipotalamusul posterior și FR din bulb la ganglionul cervical superior al sistemului simpatic, apoi la mușchii radiali ai irisului.

Scara acomodării este diferența dintre punctul cel mai apropiat (Punctum proximum) și cel mai departe (Punctum remotum) de la care un obiect se vede clar.

Punctum Proximum (Pp) este distanța minimă la care un obiect se vede clar. La un ochi normal Pp este de 7-40 cm, dar crește cu vârsta, ajungând la 100 cm la 60 ani.

Punctum Remotum (Pr) este distanța maximă la care un obiect se vede clar. La un ochi normal Pr este la 6 m.

Presbiopie (sau presbiție) este o reducere progresivă a amplitudinii de acomodare a ochiului cu vârsta, asociată cu scăderea puterii de refracție a cristalinului.

Puterea de refracție a sistemului dioptric al ochiului normal (emetrop) face ca imaginea să se formeze pe retină.

Puterea de refracție a cristalinului scade cu vârsta: de la 9-10D la copii, la 2D la 50 ani și la 0,5D la 70 ani.

Când puterea de refracție a ochiului este prea mare, imaginea se formează în fața retinei, conducând la o vedere neclară la distanță.

Când puterea de refracție a ochiului este prea mică, imaginea se formează în spatele retinei, conducând la o vedere neclară de aproape.

Capacitatea ochiului de a distinge separat două puncte luminoase foarte apropiate.

Migrarea pigmentului și a elementelor fotoreceptoare sub acțiunea luminii. Pentru a evita supra-excitarea, bastonașele se retrag în pătura pigmentară, iar conurile se mișcă invers. La întuneric, procesul se inversează, conducând la vederea scotopică (bastonașe) și diurnă (conuri).

În bastonașe, rodopsina, pigmentul vizual, se descompune la lumină. Cis-retinenul (roșu) se transformă în trans-retinen (galben), excitând receptorul. La întuneric, trans-retinenul revine la forma cis, regenerând rodopsina.

Transformarea energiei luminoase în semnale electrice în retină. Aceste semnale sunt transmise prin nervul optic către creier pentru interpretare.

Vitamina A este esențială pentru regenerarea rodopsinei. Cantitatea de vitamină A oxidată este limitată de disponibilitatea scotopsinei.

Lipsa vitaminei A duce la imposibilitatea reînnoirii rodopsinei, afectând vederea în condiții de lumină slabă.

Vitamina A se acumulează în ficat, în citoplasma fotoreceptorilor și în stratul pigmentat al retinei.

Celulele cu conuri conțin pigmenți vizuali specifici, eritrolabul, clorolabul și cianolabul, fiecare sensibil la o anumită culoare: roșu, verde și albastru.

La vertebrate, stimularea fotoreceptorilor duce la hiperpolarizarea celulei receptor, semnalul transmițându-se apoi la celulele bipolare și ganglionare.

Sensibilitatea retinei poate varia de 500.000-1.000.000 de ori în funcție de intensitatea luminii, demonstrând o adaptabilitate remarcabilă.

Datorită inerției proceselor fotochimice retiniene, o imagine persistă pe retină timp de 0,05-0,5 secunde, acest principiu stând la baza cinematografiei și televiziunii.

Pragul critic de fuziune a stimulilor este frecvența minimă la care apar licăriri succesive ca o imagine continuă.

Ochiul uman poate distinge o gamă largă de culori prin amestecarea adecvată a culorilor primare: roșu, verde și albastru.

Totalitatea celulelor receptoare legate direct cu o celulă ganglionară.

Fiecare retină conține cca. 125 milioane de bastonașe și 5,5 milioane de conuri, dar nervul optic are cca. 1 milion de fibre. De la periferie spre fovee, convergența scade, iar conurile și bastonașele devin tot mai subțiri.

Partea centrală a câmpului are o activitate antagonică celei periferice (de exemplu, la câmpul cu centrul "ON," lumina în centrul câmpului stimulează, lumina în periferie inhibă).

Fibrele din zona nazală a unei retine se alătură în tractus optic celor din zona temporală a celeilalte retine.

Căile optice pornesc de la ochi, trec prin nervul optic, chiasma optică, tractusul optic, corpii geniculați laterali, tractusul geniculo-calcarin și ajung în cortexul occipital.

Informația vizuală este procesată în cortexul occipital, în câmpurile 17, 18 și 19 ale lui Brodmann.

Celulele simple din stratul IV al cortexului au câmpuri receptoare cu centrul „ON” sau „OFF”, sensibile la marginile obiectului.

Fibrele centrifuge reglează funcția retiniană, sinapsând cu celulele amacrine sau direct cu cele ganglionare.

Câmpul vizual este o zonă din lumea exterioară percepută de un ochi atunci când privirea este fixată într-un punct.

Fiecare ochi are un câmp vizual extins, cuprinzând aproximativ 160 de grade pe orizontală și 145 de grade pe verticală.

Câmpul vizual este divizat în 4 zone: temporală, nazală, superioară și inferioară, cu dimensiuni diferite din cauza anatomiei feței.

Metoda perimetriei, care utilizează un perimetru (un arc de cerc) pentru a măsura câmpul vizual, este folosită pentru a diagnostica probleme de vedere.

Perimetrul este un arc de cerc cu o scară gradată, utilizat pentru a deplasa obiectul test și a determina granița câmpului vizual.

Se deplasează obiectul test spre periferie, până când subiectul îl observă, notând poziția obiectului pe perimetru.

Câmpul vizual este important pentru a diagnostica probleme de vedere, de exemplu, leziuni ale retinei.

Câmpul vizual se poate schimba în timp, de aceea este importantă monitorizarea lui periodică.