SEMINARUL NR. 2 - Consecvențele industriei chimice asupra mediului PDF

SEMINARUL NR.2 CONSECINŢELE INDUSTRIEI CHIMICE ASUPRA ALTERĂRII MEDIULUI Înainte de sfârşitul secolului 19, din mileniul doi, Alfred Nobel, om de ştiinţă şi industriaş suedez, efectuând cercetări în domeniul explozivilor, a inventat dinamita. Câtă uşurare pentru omenirea dornică să străpun...

SEMINARUL NR.2 CONSECINŢELE INDUSTRIEI CHIMICE ASUPRA ALTERĂRII MEDIULUI Înainte de sfârşitul secolului 19, din mileniul doi, Alfred Nobel, om de ştiinţă şi industriaş suedez, efectuând cercetări în domeniul explozivilor, a inventat dinamita. Câtă uşurare pentru omenirea dornică să străpungă munţii, dar şi pentru răufăcătorii dornici să distrugă blindajele caselor de bani. Câte urme pe suprafaţa pământului şi câte „răni” pe obrazul omenirii! În acelaşi context să ne mai amintim de napalm, un produs incendiar gelatinos care, în amestec cu benzina se foloseşte în bombele incendiare şi să nu uităm „isprăvile” unui anumit beligerant, în Vietnam, care a „trasat” cicatrici definitive pe suprafaţa planetei utilizând acest „produs”. Vor trebui să treacă sute de ani pentru a creste pădurile distruse, în numele păcii şi al democraţiei, dacă vor mai creşte vreodată. La sfârşitul mileniului doi un chimist român, Lazăr Edeleanu (1861 - 1941), a inventat mai multe pocedee de prelucrare a petrolului şi a impus metoda de rafinare Edeleanu, bazată pe solubilitatea diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid, ca un mare serviciu adus zeului automobil, aflat astăzi la apogeul „carierei” sale, unul din cele mai râvnite elemente de confort ale oamenilor, dar şi unul din cei mai tenace poluatori ai aerului nostru! Ce mare serviciu adus României care şi-a creat la Ploieşti, oraşul rafinăriilor sau, altfel spus, inima sistemului de prelucrare a petrolului românesc! A doua conflagraţie mondială a găsit acest oraş cu o mare zestre de rafinării, fapt care l-a făcut foarte atractiv pentru unii şi foarte periculos pentru ceilalţi, aflaţi de cealaltă parte a baricadei. Din acest motiv zona a fost în atenţia aliaţilor ca punct strategic care trebuia eliminat de pe hartă. Au fost mai multe tentative de bombardament aerian aliat în acest scop, dintre care s-au evidenţiat două, cu urmări foarte grave: cel din 1 august 1943 „operaţiunea (Valul nimicitor) (la care, n.n.) au participat 177 de decolate de la Benghazi (Libia), care au atacat perimetrul petrolifer Ploieşti” şi cel început la 4 aprilie în Bucureşti şi continuat „până la 19 august, obiectivul principal fiind perimetrul petrolifer Ploieşti”, după cum scrie istoricul Florin Constantiniu. Bombardamentele nimicitoare au lovit pe lângă rafinării şi reţeaua de conducte care era ţesută în subsolul oraşului şi al zonei industriale aferente, provocând mari deversări de petrol brut sau de produse obţinute din rafinarea acestuia. Aşa se face că, astăzi, moştenire a războiului, zona Ploieştiului este considerată ca fiind cea mai poluată din România, fără posibilitatea -deocamdată- eliminării acestei poluări. La 22 aprilie 1915, germanii au folosi pentru prima oară, în apropierea oraşului din Flandra Occidentală, gazele toxice de luptă. Câtă suferinţă şi cât pericol încă neeradicat, atâta vreme cât mai există „chimişti” dispuşi să producă gaze sau alte substanţe aducătoare de moarte unor nevinovaţi şi avantaje materiale sau de altă natură lor! În acest sens ne amintim numai de gazul Sarin şi de „utilizările” sale japoneze. „Într-o zi de toamnă a anului 1969, un fermier englez s-a prezentat speriat la centrul agronomic experimental din Monks Wood, în Suffolk şi a povestit că, la o oră după ce a golit un butoi cu insecticid în curtea fermei, a găsit pământul presărat cu râme în agonie. Această mică întâmplare ilustrează cât se poate de bine unul dintre pericolele pe care le reprezintă produsele chimice în agricultură, şi anume, nimicirea unei întregi faune minuscule, foarte utilă încorporării materiilor organice - frunze uscate, resturi vegetale şi animale - în sol. Râma este reprezentantul cel mai cunoscut al acestei faune; într-un an ea pe fiecare metru pătrat 420 Kg de materie organică care fertilizează solul” susţine Edouard Bonnefous în lucrarea sa Omul sau natura? Detergenţii, plăcut - mirositorii detergenţi, cei care „spală minunat” , care „scot petele de orice natură”, care reduc duritatea apei, înălbesc ţesăturile şi câte şi mai câte, sunt, în acelaşi timp, chiar daca biodegradabili sau nu, sursa a numeroase incidente ecologice. Dacă la robinet apa face guler ca berea, dacă mor „inexplicabil” peştii în iazuri, sau dacă aceşti se sufocă sub invazia algelor ori dacă apar malformaţii la animale sau la oameni care consumă anumite „ape”, de vină sunt „prietenii” omului, detergenţii, care, după părerea specialiştilor nu se justifică economic decât pentru buzunarul producătorului care, aşa cum ar spune-o românii, fac o afacere curatmurdară. Dar după câtă reclamă li se face şi după cătă „lume bună” îi folosesc, ne mai putem noi lipsi de ei şi întoarce la prozaicul săpun de rufe? Ce Dumnezeu, oameni suntem?! Îngrăşămintele cu azot reprezintă şi pentru români , pentru ţăranii români, minunea „tehnologică” în agricultură. Ei ştiu că dacă „dau cu azot” ştiuletele va fi cu mult mai mare, pătlăgeaua mult mai rotofee, cartoful mult mai bolovănos, păstaia mult mai lungă şi mai lată iar castravetele... ce să mai vorbim. Gunoiul de grajd a dispărut din preocupările ţăranului odată cu dispariţia animalelor care populau grajdul, înainte de cooperativizare. Când au revenit animalele, o data cu reîmproprietărirea „revoluţionară”, locul gunoiului de grajd în preocupările ţăranului era deja luat de „azot”. Mai uşor de transportat, mai uşor de manipulat, mai uşor de suportat, mai „curat”, chiar dacă necesită „ceva parale în plus”, el garantează producţii „umflate” în toate sectoarele. Pe tot parcursul anului, drumurile satelor sunt bătute de autocamioane enorme, pline ochi cu saci de „azot”, aduşi „la botul calului” de întreprinzătorii „neliniştiţi” de soarta agriculturii româneşti care, iată, a păşit într-o nouă fază. „Sub acest aspect industria îngrăşămintelor cu azot constituie desigur, una din cele mai abile afaceri care s-au realizat vreodată. Înainte de apariţia îngrăşămintelor anorganice cu azot, fermierul conta masiv pe bacteriile de fixare a azotului pentru a menţine fertilitatea terenurilor sale... Sub impactul folosirii masive a îngrăşămintelor anorganice cu azot, bacteriile care acţionau în acest sens pot muri sau, dacă nu mor pot trece în forme mutante, care nu mai fixează azotul” ne luminează „în zadar” Commoner. În zadar, căci „azotul” anorganic este atât de bine fixat în capul ţăranului român încât nu mai poate fi clintit din tehnologiile agricole. Poate cu timpul, când produsele agroalimentare vor fi ecomarcate şi apreciate corespunzător pe piaţă, se va întâmpla ceva şi în memoria încrâncenată a producătorului agricol român. Poate! Bhopal, este un oraş din India care a plătit un enorm tribut în contul goanei după profit şi care a intrat în istoria dezastrelor chimice. Ca urmare a unei incalificabile indiferenţe pentru viaţa omului demonstrată în proiectarea fabricii, a proceselor tehnologice, precum şi în administrarea şi întreţinerea ei, la data de 2 decembrie 1984, la fabrica de pesticide şi erbicide din Bophal, a firmei Union Carbide, s-a produs un incident de mediu, care a condus, după estimările totale la uciderea a 16.000 oameni şi la rănirea altor zeci de mii care continuă să sufere şi astăzi. Noaptea târziu, o explozie la Union Carbide a produs un cocktail otrăvitor de gaze format din: metyl isocyanante, hydrogen cyanid, monomethyl amin, monoxid de carbon şi alţi încă 20 de compuşi chimici. Incidentul s-a produs în timpul unei operaţii de rutină de întreţinere a fabricii când o mare cantitate de apă a pătruns intr-un rezervor de stocare prin valvele de alimentare şi conductele corodate, provocând o reacţie în lanţ soldată cu producerea cocktailului periculos de gaze. Vântul a cărat amestecul ucigaş peste comunitatea vecină expunând la pericolul intoxicării peste 500.000 de oameni. Într-o altă zonă asiatică a Pământului, Corporaţia japoneză Chiassa, deşi cunoştea de mai bine de 10 ani ca deşeurile sale conţinând mercur atacă sistemul nervos uman, este răspunzătoare de moartea a cel puţin 3000 de oameni şi de agonia altor 10.000. Goana după „sfântul profit”, întunecând minţile, paralizând respectul pentru aproapele nevinovat produce, pentru a câta oară ?!, pierderi irecuperabile care nu pot fi plătite, ulterior, cu grămezile de dolari „poluaţi” ca şi natura suferindă. TEST DE AUTOEVALUARE 4. Daţi exemple de incidente de mediu în care chimia a fost indirect sau direct implicată. Bibliografie x x x - Bhopal Survivors Sm Union Carbide, INTERNET x x x - Bhopal, quel prezzo troppo alto in nome del profit, INTERNET Commoner, Barry, - Cercul care se închide, Ed. Politică, Bucureşti, 1980 (p. 66÷81, 123÷138), Bonnefous, E. - Omul sau natura ?, Ed. Politică, Bucureşti, 1976 (p. 41÷42, 314÷356), x x x - Micul Dicţionar Enciclopedic, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972