Abordarea behavioristă a personalității PDF

Abordarea behavioristă a personalității ➤ Behaviorismul este una din orientările majore din psihologie. ➤ Paradigma behavioristă a fost lansată de către J.B.Watson, cel care, la începutul secolului trecut, a avansat ideea că personalitatea e influenţată de mediu. ➤ Se definește în termeni de...

Abordarea behavioristă a personalității ➤ Behaviorismul este una din orientările majore din psihologie. ➤ Paradigma behavioristă a fost lansată de către J.B.Watson, cel care, la începutul secolului trecut, a avansat ideea că personalitatea e influenţată de mediu. ➤ Se definește în termeni de comportament observabil ➤ Comportamentul (şi, deci, personalitatea) e determinat de factori externi mediului, adică de întăriri şi stimuli discriminatori. ➤ Pretinde că e posibil să se exercite o influenţă pozitivă asupra oamenilor, schimbând condiţiile de mediu, inclusiv pe cele sociale. ➤ Afirmă că schimbarea poate să apară pe tot parcursul vieţii unei persoane.  Condiţionarea clasică – Ivan Pavlov ➤ I. Pavlov demonstrează un procedeu simplu de învățare și anume că un un stimul poate să codiționeze un comportament. ➤ În procedeul său, Pavlov prezintă câinelui un stimul neutru (cum ar fi unul luminos sau auditiv) şi, imediat după aceasta, îi dă mâncare, ceea ce îl face să saliveze. După numeroase repetări ale acestei proceduri, câinele ajunge să saliveze la simpla apariţie a luminii. ➤ În acest experiment, lumina a fost în mod repetat asociată cu un stimul necondiţionat (mâncarea) care, automat, declanşa salivaţia (reacţia neconditionată). Astfel, lumina devine un stimul condiţionat care poate singură să declanşeze salivaţia, o reacţie învăţată prin condiţionare (o reacţie condiţionată). În condiţionarea clasică, stimulul condiţionat (exemplu, sunetul) precede şi determină reacţia condiţionată (salivaţia). Condiționarea operantă - Frederick Skinner ➤ “Comportamentul este modelat şi menţinut de consecinţele sale” (Skinner, 1971/1972) ➤ Comportamentele operante asupra mediului care au consecinţe pozitive (sunt întărite) au o mai mare probabilitate de repetare și că ele pot fi învățate. ➤ Orice eveniment, care creşte probabilitatea de ocurenţă a unui comportament, fie prin apariţia sa (întărire pozitivă), fie prin dispariţia sa (întărire negativă) este prin definiţie o întărire. ➤ A investigat învăţarea cu noul aparat pe care el l-a inventat (mai târziu numit Cutia Skinner).  Întărire pozitivă și întărire negativă ➤ întăriri pozitive: presupun aplicarea sau adăugarea unui stimul care creşte sau menţine probabilitatea unui anumit comportament (banii, privilegiile sau dulciurile). ➤ Ex: Un copil care își face temele este lădaut de părinți și primește bani pentru înghețată. ➤ Întăriri negative: presupun creșterea sau menținerea unui comportament prin îndepărtarea unui stimul din situaţia respectivă, prin urmare, întăririle negative cresc probabilitatea comportamentului. ➤ Ex: Reacția mamei unui copil când nu își face temele este să țipe la el. Așadar, copilul își va face temele pentru a evita ca mama să îl certe din nou. Pedeapsa ➤ Întărirea negativă a fost deseori confundată cu pedeapsa. Amândouă sunt aversive, dar cu efecte diferite asupra comportamentului. ➤ Toate tipurile de întărire pozitivă sau negativă cresc frecvenţa răspunsului. ➤ Pedeapsa e un stimul care, dacă e prezentat imediat după un răspuns, scade frecvența acestuia. ➤ Ex: Un copil s-a bătut cu colegii la școală. Părinții săi îl ceartă și nu-i mai dau voie să se uite la desene în ziua aceea. ➤ Skinner a demonstrat că funcționează întărirea pozitivă prin plasarea unui șobolan flămând în cutia lui Skinner. ➤ Varianta 1: Șobolanii apăsau pârghia și primeau mâncare ➤ Varianta 2: Șobolanii apăsau pârghia și opreau curentul electric. Cum pot fi administrate întăririle? ➤ programele cu interval fix. între un răspunsul pe care vrem să-l întărim şi momentul exercitării întăririi apare o perioadă de timp fixă. În acest caz, întărirea nu are nimic de-a face cu numărul de răspunsuri comportamentale corecte. Individul învață că va fi evaluat la o anumită perioadă de timp. ➤ programele cu raport fix. trebuie să existe un număr fix de răspunsuri între un răspuns pe care vrem să-l întărim şi disponibilitatea următoarei întăriri. ➤ programele cu interval variabil. presupun ca între răspunsul întărit şi ocazia următoarei întăriri să existe o perioadă de timp variabilă. Cu alte cuvinte, întărirea poate să apară în orice moment, pe neaşteptate ➤ programele cu raport variabil. trebuie să existe un număr variabil de răspunsuri între o întărire şi disponibilitatea următoarei întăriri.