Fiziologia Mușchilor PDF

Sistemul Muscular este componenta activă a aparatului locomotor = este componenta care produce mișcarea organismului.  Țesutul muscular Mușchi scheletici (somatici) Striat Scheletic...

Sistemul Muscular este componenta activă a aparatului locomotor = este componenta care produce mișcarea organismului.  Țesutul muscular Mușchi scheletici (somatici) Striat Scheletic Celule cilindrice, polinucleate cu striații datorate + ai limbii, feringelui, esofag superior, (40% din greutatea dispunerii fibrelor de actină și miozină în discuri clare și corpului) sfincterul anal extern si extern al închise la culoare. Lmax = 15 cm MUSCULAR uretrei, extrinseci ai globului ocular Visceral (unitar): tract gastro-intestinal, căi Sarcolemă = urinare (contracţie cvasi-simultană a tuturor fibrelor) membrana Celule fusiforme, mononucleate, nu au striații deși au Neted Multiunitar: m intrinseci ai ochiului (iris – fibre cel actină și miozină. Lmax = 0.5 mm circulare/radiare; mm. ciliar circular), piloerectori, m musculare, din ducte deferente și în pereţii arterelor mari Sarcoplasmă = citoplasma Celule cilindrice cu ramificații la capete, 1-2 nuclei cu musculară striații datorate dispunerii fibrelor de actină și miozina. Striat de tip Miofibrilele trece de la o celulă la alta formând o rețea. Miocard cardiac Există și țesut nodal = celule striate cardiace cu proprietăți embrionare = se autostimulează automat. Celula musculară (sau fibra musculară) are o formă alungită și reprezintă unitatea structurală a țesutului muscular. Acești termeni anatomici sunt similari, interschimbabili.  Țesutul muscular Sinapse Fibre nervoase Mușchi neted multiunitar Fibre nervoase Mușchi neted unitar  Țesutul muscular Celula musculară (sau fibra musculară) are o formă alungită și reprezintă unitatea structurală a țesutului muscular. Acești termeni anatomici sunt similari, interschimbabili. Cele 3 tipuri de țesuturi musculare cu particularități (forme, funcții variate, etc.) sunt cuprinse în tabelul de mai jos: Caracteristică Mușchi Striat Scheletic Mușchi Neted (nestriat) Mușchi Striat Cardiac așezat în straturi în componența cel mai frecvent întâlnit tip de mușchi; tubului digestiv, tractului respirator, inserat pe oase, atașat scheletului; peretele intestinelor, al uterului, al în peretele inimii, contribuind la Localizare unitatea mușchi-țesut osos facilitează anumitor vase de sânge, în al pomparea sângelui mișcarea corpului anumitor canale (ducte), în viscere, etc. Tip de control voluntar involuntar involuntar alungite (foarte lungi), cilindrice, cu alungite, cilindrice, ramificate; capete rotunjite; în realitate, proteinele contractile au o fiecare celulă musculară este organizare mai complexă echivalentul a zeci sau sute de celule subțiri, alungite, fusiforme Forma fibrelor comparativ cu mușchiul neted; fuzionate și care sunt denumite tipic contractile, cu capete ascuțite prezintă conexiuni speciale în fibre musculare; un număr mare din peretele inimii prin joncțiuni „gap” aceste fibre alcătuiesc organul denumit la nivelul discurilor intercalare „mușchi” Striații prezente absente prezente Număr de nuclei pe fibră mulți unul unul Poziția nucleilor în celulă periferici central central Viteza contracției cel mai rapid cel mai lent intermediar Capacitatea de a rămâne cea mai mică cea mai mare intermediară contractat  Hormoni Hormon Efect asupra sistemului muscular STH Stimulează creșterea mușchilor Insulina Crește permeabilitatea mebranelor pt K, Mg, PO4, glucoză, glicoliza, sinteza de glicogen și transportul de glucoză; crește captarea aminoacizilor și sinteza proteică T3, T4 Rol în formarea și dezvoltarea țesutului muscular Sexosteroizi Dezvoltarea musculaturii (mai mult la bărbați decât la femei) Glucocorticoizi Mușchi neted și vascular - controlează permeabilitatea vasculară. Menține tonusul vasomotor simpato-adrenergic  Mușchiul striat scheletic Mușchiul striat este acel tip de mușchi la care se face referire într-un context general folosind termenul de „mușchi”. O caracteristică Tendon de bază a sa este dată de capacitatea lui de a acționa cu o forță asupra Mușchi oaselor. Contracția celulelor musculare care apare, în general, doar ca urmare a unui stimul (impuls nervos), este un proces activ, iar relaxarea un proces pasiv. Prin contracția mușchilor atașați de anumite părți ale Os scheletului, contribuie astfel la mișcarea părților respective. Pentru ca locomoția să aibă loc, este necesar ca două grupuri de mușchi să acționeze unul împotriva celuilalt (mușchi antagoniști), determinând mișcări ale unor părți ale corpului în direcții opuse. Astfel, Epimisium la articulația genunchiului, flexia posterioară a gambei se realizează de către mușchii flexori, iar extensia anterioară de către mușchii extensori. Structura țesutului muscular striat scheletic Perimisium Straturi de țesut conjunctiv învelesc și separă celulele țesutului muscular scheletic astfel: Endomisium endomisium – învelește fiecare fibră musculară; perimisium – învelește un pachet de fibre (sau fascicule) musculare; partea din mușchi care conține fibrele musculare este denumită gaster sau corp; epimisium și fascia – învelesc mușchiul în întregime. Fascia superficială este stratul extern al fasciei care la persoanele obeze Fibră musculară prezintă o cantitate mare de țesut adipos. Fascicul Dincolo de corpul mușchiului, endomisiumul, perimisiumul, Vas de sânge epimisiumul și fascia se continuă și formează tendonul care permite Mușchi atașarea mușchiului de os.  Fiziologia mușchilor scheletici Mușchii scheletici asigură tonusul, postura, echilibrul, mimica și mișcările voluntare. Componenta efectorie a reflexelor somatice de tonus, postură, echilibru și redresare, precum și a activității motorii voluntare, a expresiei stărilor afectiv emoționale și limbajului o reprezintă mușchiul striat somatic. Mușchii scheletici reprezintă aproximativ 40 % din masa organismului. Proprietățile mușchilor a) Contractilitatea este proprietatea specifică mușchiului și reprezintă capacitatea de a dezvolta tensiune între capetele sale sau de a se scurta. Baza anatomică a contractilității este sarcomerul, iar baza moleculară o constituie proteinele contractile. Sarcomerul este unitatea morfofuncțională a miofibrilei și este cuprins între două membrane Z. b) Excitabilitatea se datorează proprietăților membranei celulare (permeabilitate selectivă, conductanþă ionică, polarizare electrică, pompe ionice). Mușchii răspund la un stimul printr-un potențial de acțiune propagat, urmat de contracția caracteristică. Între manifestarea electrică de la nivelul membranei fibrei musculare și fenomenele mecanice de la nivelul sarcomerului se produce un lanț de reacții fizico-chimice, numit cuplaj excitație-contracție  Fiziologia mușchilor scheletici c) Extensibilitatea este proprietatea mușchiului de a se alungi pasiv sub acțiunea unei forțe exterioare. Substratul anatomic al extensibilității îl reprezintă fibrele conjunctive și elastice din mușchi. d) Elasticitatea este proprietatea specifică mușchilor de a se deforma sub acțiunea unei forțe și de a reveni pasiv la forma de repaus atunci când forța a încetat să acționeze. Baza anatomică a acestei proprietăți o reprezintă fibrele elastice din structura perimisiumului. e) Tonusul muscular este o stare de tensiune permanentă, caracteristică mușchilor care au inervație motorie somatică și senzitivă intacte. După denervare, tonusul mușchilor scheletici dispare. Tonusul muscular este de natură reflexă. Contracții ale fibrei musculare striate: izometrice — lungimea mușchiului rămâne neschimbată, dar tensiunea crește foarte mult. În timpul acestui tip de contracție, mușchiul nu prestează lucru mecanic extern; toată energia chimică se pierde sub formă de căldură plus lucru mecanic intern. Exemplu de contracție izometrică este susținerea posturii corpului izotonice — lungimea mușchiului variază, iar tensiunea rămâne constantă. Mușchii realizează lucru mecanic. Aceste contracții sunt caracteristice majorității mușchilor sheletici; auxotonică — variază și lungimea și tensiunea mușchiului. În timpul unei activități obișnuite, fiecare mușchi trece prin faze izometrice, izotonice și auxotonice.  Secusă. Tonus Secusa este contracția unei singure fibre musculare. Prin stimulare continuă, cresc numărul de secuse, proces denumit sumație. Sumația prezintă următoarele caracteristici: constituie starea în care impulsurile nervoase ajung la un mușchi înainte ca precedenta contracție să fi încetat; rezultă parțial din incapacitatea reticulului sarcoplasmic de a recupera ionii de calciu înainte de o nouă stimulare; prin sumație, intensitatea unei contracții o depășește întotdeauna pe cea a secuselor individuale; secusele sunt de fapt răspunsuri la stimulări mai rare; poate culmina prin tetanus (stare de contracție musculară maximală, susținută); o stare de tetanus muscular se instalează prin strângerea pumnului. Tonusul muscular (caracterizează mușchii) constituie stare în care mușchiul este menținut parțial în stare de contracție pentru o perioadă mai lungă de timp. Starea de tonus muscular este caracterizată de producerea unei stimulări consecutive a fibrelor musculare, de scurtă durată. În acest fel, anumite zone din mușchi sunt mereu în stare de contracție, comparativ cu cea mai mare parte a sa, care se găsește relaxată. Sub influența forței gravitaționale, realizarea ortostatismului se face prin intervenția tonusului muscular. Prin exercițiu fizic, tonusul mușchilor implicați este crescut.  Manifestările contracției musculare 1. Manifestările electrice sunt reprezentate de potențialul de acțiune al fibrei musculare. Stimularea fibrelor musculare pe cale naturală (de la placa motorie) sau artificială (cu curent electric) provoacă apariția unui potențial de acțiune propagat în lungul fibrei cu o viteză de 30 m/s. Potențialele de acțiune ale unei unități motorii se sumează, dând potențialele de placă motorie. Activitatea electrică a întregului mușchi sau a unităților motorii componente poate fi înregistrată, obținându-se electromiograma. 2. Manifestările chimice sunt inițiate prin mecanismul de cuplare excitație-contracție. Procesele chimice din mușchi asigură energia necesară proceselor mecanice. Metabolismul muscular este anaerob în primele 45–90 de secunde ale unui efort moderat sau intens, timp necesar aparatului cardiovascular să regleze aportul de oxigen. După primele 2 minute de efort, necesitățile energetice sunt satisfăcute în cea mai mare parte aerob. 3. Manifestările mecanice se studiază cu ajutorul miografului. Aplicarea unui stimul unic, cu valoare prag, determină o contracție musculară unică, numită secusă musculară, care are următoarele componente: a) faza de latență: durează din momentul aplicării excitantului și până la apariția contracției. În timpul acestei faze, are loc manifestarea electrică a contracției, a cărei durată depinde de tipul de mușchi, fiind de la cca 0,01 s la mușchiul striat; b) faza de contracție durează în medie 0,04 s; c) faza de relaxare durează 0,05 s.  Manifestările contracției musculare Secusa poate fi izometrică sau izotonică. Durata totală a secusei este de 0,1 s, iar amplitudinea ei variază proporțional cu intensitatea stimulului aplicat, până la o valoare maximă. Acest fapt se explică prin antrenarea în contracție a unui număr tot mai mare de fibre musculare, pe măsură ce intensitatea stimulului crește. Dacă, în loc de stimulare unică, se folosesc stimuli repetitivi, la intervale mici și regulate, curba rezultată nu mai este o secusă, ci o sumație de secuse numit tetanos (contracție tetanică): incomplet, al cărui grafic prezintă un platou dințat, exprimând sumarea incompletă a secuselor la stimularea repetitivă cu frecvență joasă de 10–20 stimuli/secundă; complet, al cărui grafic prezintă un platou regulat, exprimând sumația totală a secuselor, obținută prin aplicarea stimulilor cu o frecvență mult mai mare: 50–100 stimuli/secundă. Toate contracțiile voluntare ale mușchilor din organism sunt tetanosuri și nu secuse, deoarece comanda voluntară se transmite la mușchi prin impulsuri cu frecvență mare. Există însă în organism și situații în care contracția este o secusă: frisonul, sistola cardiacă, contracția obținută în urma reflexului miotatic. 4. Manifestările termice ale contracției se datorează fenomenelor biochimice din fibra musculară. Randamentul contracției masei musculare este de 30 %, ceea ce înseamnă că 70 % din energia chimică se transformă în energie calorică.  Răspunsul gradual O fibră musculară individuală prezintă o caracteristică importantă și anume, un răspuns de tip „tot sau nimic”(adică se contractă complet sau deloc). Cu alte cuvinte, contracția unei fibre musculare se produce doar dacă impulsul depășește o anumită intensitate prag și apoi se răspândește la nivelul întregii celule. În cazul în care valoarea intensității prag a fost depășită sau dacă se continuă creșterea ei, a ratei și a duratei impulsului, contracția produsă nu va fi cu mult mai puternică. Ca întreg, mușchiul răspunde gradual la stimuli și nu se supune legii „tot sau nimic”. Răspunsul gradual are un caracter variabil, care depinde de numărul de fibre musculare care se contractă într-un mușchi. În situația în care impulsul nervos este condus către mușchi pe un număr crescut de neuroni, atunci în contracție vor fi implicate și mai multe fibre musculare. În caz contrar, prin stimularea unui număr redus de fibre musculare, contracția musculară va fi slăbită. Spre fibrele musculare, fiecare neuron se ramifică, astfel încât un singur neuron poate stimula până la 100 de fibre musculare. Deci, un neuron motor poate deservi un număr variabil de fibre musculare. O unitate motorie se compune dintr-un neuron (cu funcție motorie – neuron motor) și fibrele (celulele) musculare pe care le stimulează. Prin urmare, un mușchi are mai multe unități motorii.  Oboseala și forța musculară Oboseala și forța musculară - oboseala musculară este determinată de o stare de contracție prelungită și susținută a mușchiului. Ea se datorează și este propoțională cu rata epuizării glicogenului muscular la care contribuie și scăderea pH-ului intracelular, prin acumularea de acid lactic, inhibând unele enzime. Se consideră că partea cea mai mare a oboselii musculare rezultă din incapacitatea proceselor contractile și metabolice ale fibrei musculare de a realiza în continuare același lucru mecanic. În plus, după o activitate musculară prelungită poate avea loc o diminuare a transmiterii semnalelor nervoase la nivelul joncțiunii neuromusculare, cea ce are ca efect, în continuare, diminuarea contracției musculare. Uneori, mușchiul obosit intră în contractură dureroasă (crampe musculare). Practicarea unui efort fizic intens după o perioadă mai îndelungată de inactivitate este urmată la 2 – 48 de ore de apariția unor dureri persistente, uneori foarte puternice, la nivelul grupelor musculare solicitate, fenomen numit febră musculară. Aceasta se atenuează sau chiar dispare la reluarea aceluiași tip de efort. Prevenirea instalării precoce a oboselii și scăderii forței musculare se poate realiza prin gradarea progresivă a activității fizice, respectându-se curba capacității de efort pe parcursul zilei și săptămânii. Activitatea fizică intensă trebuie să alterneze cu pauze obligatorii pentru refacerea capacității de efort. Excesele trebuie evitate, prevenindu-se astfel întinderile și rupturile musculare  Structura celulei musculare scheletice În alcătuirea mușchiului striat scheletic intră fibre (celule) musculare. Fiecare fibră musculară este formată dintr-un set de 4-20 de filamente filiforme numite miofibrile. O miofibrilă are o lățime de 1-2 μ și poate atinge o lungime de 100 μ. Miofibrilele se află în citoplasma celulei musculare denumită sarcoplasmă, în care se mai găsesc și mitocondrii (constituie o sursă de energie sub formă de ATP necesară în contracția miofibrilelor). De-a lungul axului longitudinal, miofibrilele sunt organizate în unități mai mici cu o lungime de circa 2 μ – sarcomere. Deoarece sunt distribuite în mod repetat, sarcomerele sunt cele care dau un aspect striat caracteristic mușchiului scheletic. Unitatea funcțională a mușchiului striat scheletic este sarcomerul. Privit la microscop, la nivelul sarcomerului se observă două tipuri de miofilamente distribuite paralel: filamente subțiri (formate din proteina actină) și filamente groase (formate din proteina miozină). Zone și linii din alcătuirea sarcomerului: linia Z – zona în care filamentele de actină din două sarcomere adiacente (apropiate) se întrepătrund; două linii Z delimitează un sarcomer; banda I – este o bandă largă, clară, împărțită în două jumătăți egale de către linia Z; banda A – este o bandă largă, densă, aflată la mijlocul sarcomerului; rezultă din suprapunerea filamentelor de miozină, printre care se află filamente de actină; zona H – este alcătuită doar din filamente de miozină (actina lipsește); împarte banda A în două jumătăți egale. Prin repetiția benzilor A și I se conferă aspectul striat din miofibrilele mușchiului striat.  Caracterul striat Alterneaza de-a lungul miofibrilei benzi deschise la culoare (benzi I) cu benzi inchise la culoare (benzi A). In benzile A, inchise, exista o densitate mai mare de proteine. La mijlocul fiecarei benzi I exista o zona foarte inchisa la culoare si subtire numita linie Z. Partea de miofibrila situata intre doua linii Z poarta numele de sarcomer. Sarcomer= unitatea structurala si functionala a unei miofibrile. Extremitatile benzii A sunt mai inchise la culoare, in timp ce partea centrala este putin mai deschisa. Linia M este plasata in centrul benzii A. Alternanta de benzi poate fi explicata prin dispunerea filamentelor contractile. Miofibrilele sunt formate din doua tipuri majore de filamente: filamente subtiri, formate in principal dintr-o proteina numita actina (polimeri de actina). Acestea sunt ancorate in linia Z filamente groase de miozina. Filamentele groase sunt ancorate prin proteine elastice foarte lungi, numita TITINA. Capetele moleculei de miozina se pot lega de filamentul subtire. Contractia musculara consta din faptul ca puntile moleculei de miozina trag de filamentele subtiri de actina, care se vor deplasa catre centrul sarcomerei, ducand la scurtarea acesteia.  Funcția mușchilor striați – mecanismul de glisare al filamentelor Filamentele subțiri de actină sunt ancorate de linia Z. În cursul contracției musculare, filamentele opuse de actină sunt trase de-a lungul filamentelor de miozină. Astfel, sarcomerul se scurtează (distanța dintre liniile Z scade) odată cu creșterea gradului de suprapunere a filamentelor de miozină cu cele de actină. Molecula proteică de miozină se compune din două lanțuri polipeptidice în care fiecare prezintă o formă asemănătoare unei crose de golf, având axele răsucite una în jurul celeilalte și cu capetele înclinate în lateral ca la nivelul unei balamale. În jurul fiecărui filament de miozină se află filamente subțiri de actină, astfel încât cele două capete ale miozinei și filamentele de actină să vină în contact între ele în cursul contracției. În mecanismul de glisare al filamentelor, capetele miozinei funcționează ca punți între filamentele de actină și miozină. Capetele aplică un impuls puternic care se 2+ aseamănă cu impulsul aplicat de vâsle să împingă apa. Ca Impulsul aplicat trage filamentele subțiri de actină către interior (către zona H) și duce la scurtarea sarcomerului. Ionii de calciu sunt stocați în reticulul Atunci când acest proces are loc în același timp în milioane sarcoplasmic (componentă a reticulului de sarcomere de la nivelul a mii de fibre musculare, are loc endoplasmatic). scurtarea mușchiului și apariția contracției. Astfel, în starea de contracție musculară filamentele de actină sunt suprapuse, sarcomerele ating dimensiunea lor minimă, zona H dispare și banda I își reduce foarte mult dimensiunile.  Funcția mușchilor striați – mecanismul de glisare al filamentelor Punțile de miozină sunt cele care determină contracțiile fibrelor musculare deoarece ele au un comportament similar unor enzime. Astfel, ATP-ul se fixează de receptorul enzimatic de la nivelul capului miozinei și apoi aceasta este desfăcută (descompusă) în ADP și o grupare fosfat anorganică, care ambele rămân legate de capătul miozinei. Prin descompunerea ATP-ului se eliberează energie care activează capul miozinei în poziție armată, care va determina crearea unei legături slabe între capul miozinic și filamentul de actină. În acest fel se justifică eliberarea ADP-ului și a grupării fosfat, iar capul miozinei stabilește o legătură puternică cu filamentul de actină. Totodată, capul miozinei înaintează și asigură impulsul filamentelor de actină care va determina alunecarea (deplasarea) filamentelor subțiri de actină în lungul celor groase de miozină. Odată cu legarea unei noi molecule de ATP la nivelul receptorului miozinic are loc eliberarea actinei și ciclul discutat anterior se reia atât timp cât persistă stimulul neuronal. În absența unei stimulări nervoase, sarcomerele se relaxează. Producerea ciclului de glisare a filamentelor se face rapid și are loc la nivelul a milioane de capete miozinice, la fiecare capăt al sarcomerului, în funcție de disponibilitatea ATP-ului care va furniza energie pentru contracție. p 389 p 298/299 P A Phys  Inițierea contracției musculare Filamentele subțiri de actină sunt sub formă de două lanțuri răsucite într-un helix, în șanțul căruia de află molecule de tropomiozină (o proteină). În perioada de relaxare musculară, tropomiozina nu permite legarea dintre capetele de miozină și actină, prin mascarea locului în care această legătura ar fi apărut. În lungul filamentelor subțiri de actină, în mod regulat, la anumite intervale se întâlnește troponina (o altă proteină). Aceasta se leagă de molecule de tropomiozină, actină și ioni de calciu. În momentul în care la fibrele musculare ajunge impulsul nervos, acestea se contractă. Procesul este marcat de eliberarea neurotransmițătorului acetilcolină la nivelul joncțiunii neuromusculare (care este alcătuită din: terminația unei singure celule nervoase (motoneuron) și o singură fibră musculară). Este important de reținut că cele două membrane ale elementelor care compun joncțiunea neuromusculară sunt foarte apropiate, însă fără să se atingă, lasă un spațiu plin cu lichid denumit fantă sinaptică. În această zonă se eliberează neurotransmițătorii (acetilcolina). Inițierea impulsului are loc în celula musculară după care urmează propagarea sa pe întreaga suprafață celulară. În acest fel, impulsul determină variate evenimente în interiorul celulei musculare care vor duce la contracția ei. 2+ Neurotransmițătorul acetilcolină acționează asupra celulei Ca musculare prin stimularea ei să elibereze ioni de calciu în sarcoplasmă, determinând cuplarea miozinei cu actina și declanșarea contracției. Ionii de calciu sunt stocați în În totalitatea celulelor în perioada de repaus, transportul activ reticulul sarcoplasmic (componentă menține o concentrație scăzută a ionilor de sodiu. În momentul în care a reticulului endoplasmatic). acetilcolina se fixează de receptorii de pe membrana celulară musculară (sarcolemă), se declanșează influxul de ioni de sodiu în celulă.  Contracția musculară Tubul Reticul Transvers Sarcoplasmic Nucleu Totodată, în mod normal, în perioada de repaus celular, există o concentrație foarte scăzută de ioni de calciu în citoplasma celulelor. Acest lucru este menținut prin expulzarea (pomparea) spre exteriorul celulei a ionilor de calciu sau dirijarea lor în reticulul sarcoplasmic (formă specializată de RE neted). Pe lângă cele două Mitocondrii mecanisme, la interiorul fibrelor musculare se află un alt tip de rezervor de calciu care poartă numele de sistemul tubilor transversali (sau tubii T). Tubii T sunt alcătuiți dintr-un sistem de invaginări ale sarcolemei, dispuși la nivelul joncțiunilor A-I și au rolul Miofibrilă de a facilita pătrunderea calciului extracelular. Astfel, prin influxul ionilor de sodiu se produce o activitate Sarcoplasmă electrică în lungul fibrei musculare care va determina tubii T și Sarcolemă reticulul sarcoplasmic să elibereze rapid ionii de calciu prin Cisternă difuziune, din depozite în interiorul sarcoplasmei. În acest fel, ionii Sarcoplasmică de calciu scaldă filamentele de miozină și se fixează la situsurile Terminală (locurile) din moleculele de troponină și duce la schimbarea formei complexului. Având în vedere că troponina este legată de tropomiozină, aceasta din urmă își modifică poziția, eliberând locurile de legare (cuplare) ale actinei cu capetele miozinei. În acest fel se declanșează un impuls puternic. În cazul în care se eliberează o cantitate mai mare de ioni de calciu, va rezulta un număr mai mare de legături stabilite cu troponina, permițând în acest fel efectuarea unui număr mai mare de contracții și mai puternice. Ca2+  Relaxarea musculară În absența impulsurilor nervoase, mușchiul se relaxează. Astfel, prin stoparea impulsurilor, au loc următoarele fenomene: sarcolema și tubii T revin la starea de repaus; reticulul sarcoplasmic oprește eliberarea de ioni de calciu; enzimele pompează înapoi calciul în cisternele terminale. Prin retragerea calciului, troponina își recapătă configurația de repaus și tropomiozina se distribuie din nou la suprafața locurilor de cuplare ale miozinei de pe filamentele de actină. Aceste filamente alunecă (glisează) către exterior pentru a reda sarcomerului lungimea sa inițială de repaus. Consum de ATP se face în timpul contracției, dar și relaxării. În perioada de relaxare, ATP-ul oferă energia necesară pompării ionilor de calciu în tubii T și în reticulul sarcoplasmic. Acei mușchi care nu își pot asigura ATP, vor rămâne în stare de contracție. Acest aspect, justifică starea de contracție a celulelor musculare după moarte, denumită rigor mortis. Proteinele contractile (actina și miozina) rămân blocate împreună în poziția de contracție. La interval de câteva ore, ca urmare a altor procese degenerative dominante, mușchii se relaxează. În timpul relaxării și contracției, în fibra musculară au loc mai multe evenimente surprinse în tabel: