Forme de Organizare a Procesului Instructiv-Educativ PDF

Unitatea de învățare 1.Formele de organizare a procesului instructiv-educativ 1.1.Formele de organizarea a activității didactice 1.2. Clasificarea formelor de organizare a procesului de învățământ  Forma de organizare-ce este? ⚫ Forma de organizare desemnează...

Unitatea de învățare 1.Formele de organizare a procesului instructiv-educativ 1.1.Formele de organizarea a activității didactice 1.2. Clasificarea formelor de organizare a procesului de învățământ  Forma de organizare-ce este? ⚫ Forma de organizare desemnează cadrul în care se desfășoară procesul educațional în unitatea componentelor sale, în vederea realizării obiectivelor pedagogice propuse. ⚫ Forma de organizare se referă la ansamblul modalităților specifice de realizare a activității didactice, a binomului profesor-elev în diferite contexte educaționale: în sala de clasă sau în afara ei, în școală sau în afara școlii, frontal, pe grupe, individual, în perechi sau combinat în conformitate cu obiectivele instructiv-educative prestabilite. Practica didactică a identificat trei moduri de organizare a activității didactice, în funcție de modul de desfășurare, fiecare configurând conținuturi, relații, suporturi și resurse specifice: a) activități frontale; b) activități de grup; c) activități individuale.  a) Activitățile frontale ⚫ cuprind: lecția, seminarul, laboratorul, activitățile în cabinetele pe specialități, vizita, excursia, spectacolul etc. ⚫ Predarea frontală se bazează pe principiul tratării nediferențiate, al muncii egale cu toți elevii din aceeași clasă. Predominantă este aici activitatea profesorului, bazată exclusiv pe expunere, pe transmitere de cunoştinţe unei clase întregi de elevi, ceea ce reduce învăţarea la achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisă. ⚫ Într-o asemenea situaţie, elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legaturi de interdependență între ei. ⚫ Comunitatea între colegi şi posibila învăţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având loc numai în afara predării, în pauze şi în timpul liber. Totuşi, această formă de activitate este de preferat atunci când se intenţionează expunerea unor noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor demonstraţii, sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută modelarea unor opinii şi atitudini prin abordarea unor teme cu un profund caracter emoţional-educativ. ⚫ Învăţământul frontal în care profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează activitatea elevilor, este denumit magistral. La rândul său, învăţământul magistral poate fi individual (dacă profesorul predă unui singur elev), frontal (profesorul predă unei clase de elevi) şi pe grupe (profesorul predă unor grupe de elevi). ⚫ Avantajul constă în faptul că, din punct de vedere intelectual, se realizează o omogenitate a colectivului, cu care se lucrează, deci conţinutul şi metodele vor fi adecvate particularităţilor tuturor elevilor din clasa respectivă. Dezavantajele majore se referă la: dificultatea cunoaşterii elevilor; posibilitatea redusă de dezvoltare a aptitudinilor individuale şi de motivaţie; dificultăţi de realizare a relaţiilor de colaborare între elevii cu posibilităţi/performanţe diferite şi apariţia tendinţelor de dezvoltare unilateral intelectuală.  b) Activitățile de grup ⚫ cuprind: consultații, meditații, exerciții independente, vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialiști (oameni de știință, scriitori), concursuri și dezbateri școlare, sesiuni de comunicări și referate, reviste școlare. ⚫ De tip tradiţional rămâne şi instruirea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de aproximativ 30 de elevi. Un grup sau o clasă şcolară se defineşte prin comunitatea scopurilor (obiectivelor) şi această comunitate de finalităţi e generatoare de legături de interdependență între membrii clasei respective. La rândul ei, această interdependenţă devine o sursă generatoare de energii, întrucât creează posibilităţi favorabile intercomunicării şi cooperării sau colaborării în activitate. În consecinţă, fiecare dintre membrii grupului dat va dispune de posibilităţi în plus de a-şi mobiliza energiile şi de a-şi pune în valoare o cantitate sporită din energiile proprii. ⚫ Clasa are astfel toate şansele să se afirme ca un grup puternic ce utilizează o parte a energiei de care dispune pentru a progresa, ⚫ Grupul permite elevului să-şi dezvăluie multe aspecte ale lui însuși și concomitent, să perceapă diferite fapte ale altora, de aici rezultând o îmbunătățire a imaginii de sine. Organizarea colectivă a activităţii elevilor reprezintă acea variantă a organizării colective, în care elevii clasei alcătuiesc un grup, un colectiv autentic, în cadrul căruia colaborează şi cooperează între ei, se ajută reciproc în vederea atingerii unor finalităţi comune. ⚫ Aşadar, se poate realiza o diferenţă între organizarea frontală şi cea colectivă a elevilor, întrucât un învăţământ împreună cu ceilalţi nu este, neapărat, un învăţământ colectiv. Organizarea pe grupe a activităţii elevilor se caracterizează prin faptul că profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi (denumite grupe) alcătuite din elevii unei clase şi care urmăresc anumite obiective educaţionale, identice sau diferite de la o grupă la alta.  Grupele sunt alcătuite, de obicei, din 3-8 elevi şi pot fi: ⚫ a) omogene – microcolectivităţi formale, respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o structură precisă (de exemplu, elevi cu acelaşi nivel de pregătire la disciplina respectivă, cu aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau motivaţii); ⚫ b) neomogene/eterogene – microcolectivităţi informale, respectiv constituite prin iniţiative spontane, individuale, după preferinţele elevilor, şi care au un coordonator. ⚫ Cum putem repartiza elevii pe grupuri?  Lucrul în perechi ⚫ Organizarea în binom/grup didactic a activităţii elevilor presupune activitatea acestora în perechi; perechile sunt alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după anumite preferinţe sau după criterii bine precizate. ⚫ Avantajele ce derivă din această formă de activitate se referă la transformările subiectului educaţiei în funcţie de gradul de implicare în actul educativ: activizează în mai mare măsură; stimulează motivaţia învăţării; permite valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor individuale; formează şi dezvoltă spiritul de cooperare şi deschidere spre interacţiune.  c) Activitățile individuale ⚫ cuprind: studiul individual, efectuarea temelor pentru acasă, studiul în biblioteci, lectura suplimentară, întocmirea de proiecte, referate, desene, scheme, alte lucrări scrise, comunicări științifice, alte proiecte practice. ⚫ Formele individuale de activitate pun accentul pe munca independentă, fără supraveghere directă şi consultanță din partea profesorului. Ele îşi găsesc o dublă justificare. Psihologic, învățarea este, prin natura ei, individuală. Acasă sau în şcoală, o bună parte din învățare se realizează prin studiu individual şi independent. ⚫ Deşi o clasă de elevi este supusă aceloraşi experiente, procesul de învățare este relativ diferit pentru fiecare în parte, pentru că fiecare se angajează cu propria experiență anterioară, cu propriile sale potențialități, cu propria istorie a devenirii sale în procesul învățării; în plus, indivizii nu învață nici aceleaşi lucruri, nici în acelaşi ritm. ⚫ În ordine pedagogică, promovarea formelor individuale îşi găseşte justificare în orientările şi tendințele actuale imprimate evolutiei învățământului, o evoluție marcată de trecerea de la un învățământ bazat predominant pe transmitere de cunoştințe spre unul axat pe exercițiul forţelor mintale, de la un învățământ intelectualist la unul centrat pe forme active de învățare, în care efortul gândirii se îmbină ⚫ Condițiile noi de învățare atrag după ele forme noi de organizare a învățării şi a muncii, de natură să pună mai bine în valoare potențialitățile fiecăruia dintre elevi. O serie de tehnici noi de învățare prin descoperire, prin rezolvări de probleme se însuşesc cel mai bine în cadrul activităților individuale şi de echipă. Totodată, creşterea cerințelor de învățare continuă (educație permanentă) şi de autoinstruire, fac necesară deprinderea elevilor cu studiul independent şi intensificarea acestei modalități de lucru. ⚫ Organizarea individuală a activităţii elevilor se asigură în două categorii de situaţii educaţionale diferite: a) în situaţiile în care profesorul își exercită influenţele educative asupra unui singur elev (formă care se menţine în educaţia estetică, muzicală, fizică, în învăţământul special, în cazul consultaţiilor, meditaţiilor şi al activităţilor independente, desfăşurate cu sau fără ajutor din partea cadrului didactic); ⚫ b) în situaţiile în care fiecare elev realizează sarcinile de instruire în mod independent de colegii săi, cu sau fără sprijin din partea ⚫ Există mai multe variante de organizare individuală a activităţii elevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toți elevii, cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pentru fiecare elev. În acest ultim caz, activitatea se numeşte individualizată sau personalizată, pentru că ţine cont de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, aptitudinile lui, de nevoile lui educaţionale. Cele trei forme de desfășurare a activității didactice sunt complementare și se pot desfășura concomitent, în funcție de obiectivele și conținutul didactic. Dintre ele, lecția este considerată cea mai importantă, fiind cea mai eficientă... ⚫ Avantaje: Prin activitatea independentă se verifică şi progresul realizat de elev. Ca formă de activitate, aceasta implică mai mult efort din partea individului – singurul care caută şi oferă soluţii ⚫ Reformele din învățământ caută să adopte structuri, conţinuturi şi forme de organizare a învăţământului care să faciliteze procesul educațional, să-l pună pe fiecare elev în situaţia de a se dezvolta şi a-şi valorifica pe deplin posibilităţile şi aptitudinile. Se urmăreşte ameliorarea rezultatelor şcolare prin valorificarea la maximum a potenţialului fiecărui elev. Realizarea acestor obiective impune tratarea individuală și diferenţiată a elevilor. Deci, este necesar ca fiecare învăţător să cunoască particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor şi să proiecteze, să aplice creativ diverse strategii de realizare a instruirii individualizate și diferențiate cu scopul de a spori randamentul la învăţătură al elevilor. ⚫ Potrivit principiului individualizării, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ trebuie să se realizeze pe măsura posibilităţilor reale ale elevilor, dându-se seama de particularităţile de vârstă, sex, nivelul pregătirii anterioare, precum şi de deosebirile individuale, de potenţialul intelectual şi fizic al fiecărui elev în parte. Aceste cerinţe se referă atât la obiectivele, conţinutul şi volumul celor studiate în şcoală, cât şi la modalităţile de predare–învăţare. ⚫ Individualizarea actului didactic la nivelul celor trei verigi, predare-învăţare-evaluare, este o acţiune pedagogică ce are loc în condiţiile învăţământului organizat pe colectivităţi şcolare şi constă în măsuri care urmăresc să adapteze educaţia la posibilităţile intelectuale ale fiecărui copil. Ea se realizează cu ajutorul unui conţinut instructiv-educativ diferenţiat şi al unor tehnici didactice variate, adaptabile fiecărui copil și fiecărui g.rup de elevi ⚫ Individualizarea presupune personalizarea învățării, adaptarea activităţii didactice la particularităţile individuale ale elevului, şi poate fi realizată prin următoarele procedee: ⚫ personalizarea obiectivelor (adaptarea acestora la posibilităţile reale ale elevului); ⚫ personalizarea activităţilor de învăţare, elevul putând alege modalitatea preferată de lucru; ⚫ adaptarea timpului necesar pentru învăţare (ținând cont de ritmul propriu al fiecărui elev); ⚫ adaptarea materialelor de instruire (fişe diferențiate, suporturi audio-video, planșe, imagini); ⚫ învăţarea asistată de calculator (realizarea lecțiilor în PPT); ⚫ individualizarea temei pentru acasă (sarcini comune și diferențiate). ⚫ Învăţarea individualizată consideră atât elevul, cât şi învăţătorul, ca fiind cei care construiesc o bază de cunoştinţe împreună. Ea este necesară pentru anumiţi copii din clasă, vizându-i în mod deosebit pe cei care au un potenţial superior sau pe cei cu deficienţe de orice fel, rolul primordial în cunoaşterea acestora avându-l învăţătorul. Acesta are la îndemână o paletă largă de strategii corespunzătoare stilului de învăţare şi nevoilor fiecărui copil: ⚫ cerinţe comune pentru toţi elevii; ⚫ cerinţe diferenţiate: - sarcini identice, timp diferit; - sarcini diferite, dar în acelaşi timp; - sarcini diferite, timp diferit; - sarcini diferite, după posibilităţile copilului; - fişe identice cu sarcini progresive. ⚫ activităţi individuale cu teme diferite. ⚫ Instruirea diferenţiată constituie o modalitate de optimizare a procesului de învăţământ şi care are în vedere desfăşurarea procesului de predare- învăţare pe baza unor strategii didactice adaptate posibilităţilor diferite ale elevilor, capacităţilor lor de înţelegere şi de lucru proprii unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte. ⚫ Strategiile didactice aplicate trebuie să vizeze o gradare a sarcinilor educaţionale, potrivit posibilităţilor individuale şi a ritmului propriu de dezvoltare a fiecărui individ, astfel încât succesul să fie asigurat pentru toţi. ⚫ Putem sublinia, în acest sens, rolul deosebit de important al cadrului didactic în generarea unui climat de încredere în posibilităţile individului încât să combată complexul de inferioritate pe care îl trăiesc mulţi dintre cei care nu pot atinge performanţele ridicate şi de asemenea să combată atitudinea de uniformizare a condiţiilor de învăţare şi ⚫ Învăţarea diferenţiată are ca scop eliminarea unor lacune din cunoştinţele şi deprinderile însuşite de copii, atingerea performanţelor minimale acceptate, iar rolul cel mai important în acest tip de învăţare îl are îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştinţelor acelor copii capabili de performanţe superioare. Descoperirea copiilor capabili de performanţe înalte trebuie să constituie o prioritate în activitatea didactică pentru ai implica activ în procesul de cunoaștere, cercetare, descoperire și doar astfel vor simți satisfacția învățării. Pentru acești elevi trebuie selectate sarcini de ordin creativ, cu un nivel de complexitate mai înalt, dar și pentru elevii cu un potențial mai diminuat e nevoie de pregătit sarcini potrivite să valorifice la maxim capacitățile lor. Etapele instruirii diferenţiate sunt următoarele: ⚫  Diagnosticarea elevilor. ⚫  Plasarea elevilor în grupe pe baza diagnosticului. ⚫  Determinarea mijloacelor de diferenţiere şi elaborarea sarcinilor/activităţilor de învăţare diferenţiate. ⚫  Abordarea diferenţiată a elevilor la diferite etape ale lecţiei. ⚫  Diagnosticul rezultatelor obţinute de către elevi în cadrul învăţări ⚫ Diferenţierea instruirii reprezintă un proces de creare a condiţiilor de instruire în şcoli, în clase şi grupuri de elevi în raport cu particularităţile de dezvoltare a acestora. Ea a evidenţiat trei aspecte de bază a diferenţierii instruirii. Acestea sunt: ⚫ cunoașterea particularităţilor de dezvoltare ale elevilor, ⚫ plasarea elevilor în grupuri mici conform particularităţilor identificate şi ⚫ realizarea acţiunilor de instruire în grup ⚫ Funcţia fundamentală a diferenţierii constă în adaptarea conținuturilor la nivelul unor categorii de individualităţi şi la nivelul fiecărei individualităţi în parte în aşa fel încât aceasta să-şi însuşească cel puţin volumul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi general cerute, asigurându-li-se astfel o bază unitară de cultură, apreciată ca social-utilă. ⚫ Un exemplu de individualizare și diferențiere a instruirii este utilizarea fișelor cu divers grad de complexitate. Se pot propune patru categorii de fişe de învățare: ⚫ - Fişe de dezvoltare pentru elevii foarte buni, care finalizează munca independentă înaintea celorlalţi. Aceste fişe cuprind sarcini mai complicate, cu scopul de a valorifica la maxim potenţele intelectuale ale elevilor foarte buni. ⚫ - Fişe de recuperare destinate elevilor cu un nivel mai scăzut de însușită. Ele se alcătuiesc în conformitate cu carențele în cunoştinţele elevilor, după ce acestea au fost sesizate, în prealabil. ⚫ - Fişe de exerciţii menite să înlocuiască ori să completeze exerciţiile din manual, adaptate la interesele, aptitudinile elevilor din clasă; ⚫ - Fişe de autoinstruire ce cuprind definiții, noțiuni, concepte explicate și teme de control destinate autoinstruirii elevilor. Utilizarea fişelor este un procedeu care poate fi aplicat pentru a integra activitatea individuală a şcolarilor în cea frontală sau în