Curs 3 Farmacologie 2024 BFKT PDF

Căile de administrare ale medicamentelor partea II  Administrarea medicației oftalmologice Medicaţia oftalmologică cuprinde o serie de preparate sterile, cum ar fi: picături oftalmice unguente oftalmice sisteme terapeutice oftalmologice  M. de uz oftalmologic se f...

Căile de administrare ale medicamentelor partea II  Administrarea medicației oftalmologice Medicaţia oftalmologică cuprinde o serie de preparate sterile, cum ar fi: picături oftalmice unguente oftalmice sisteme terapeutice oftalmologice  M. de uz oftalmologic se folosesc atât în scop diagnostic, cât şi terapeutic:  examenul fundului de ochi pentru obținerea midriazei (dilatarea pupilei) și a cicloplegiei (blocarea procesului de acomodare)  anestezice utile în diverse intervenții chirurgicale ale ochiului  substanțe de contrast, pt. a evidenția leziunile ce nu pot fi observate cu ochiul liber  lubrefierea ochiului  M pt. tratamentul afecțiunilor oculare: - antibiotice - antiinflamatoare - antiglaucomatoase Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1-4 de la administrarea orală; 2. se va poziționa pacientul în poziție șezândă, cu capul ușor pe spate sau pe scaunul de examinare; 3. dacă flaconul este scos din frigider, acesta va fi încălzit în mână, fiind contraindicata administrarea soluțiilor reci direct în sacul conjunctival; 4. înainte de administrare se verifică la flaconul pentru administrare oftalmică urmatoarele:  dacă soluția este limpede;  orice modificare, turbiditate sau prezența unui precipitat contraindica utilizarea flaconului respectiv;  data la care a fost deschis flaconul, știind că acesta se poate utiliza maximum 15 zile de la prima deschidere, chiar dacă se află în perioada de valabilitate;  dacă se deschide flaconul pentru prima dată, se notează data deschiderii. 5. se verifică ochiul în care va fi aplicata substanța și doza ce trebuie administrată; uneori substanța trebuie administrată în ambii ochi, în doze diferite sau identice; 6. se va explica pacientului cum va decurge administrarea pentru a i se diminua anxietatea; 7. dacă există pansamente, acestea se îndepărtează ușor, astfel încât procedura să fie cât mai puțin dureroasă sau inconfortabilă; 8. se vor îndepărta secreţiile din jurul ochiului;  se folosesc comprese sterile cu ser fiziologic aflat la temperatura ambientală;  nu se folosesc soluțiile reci, scoase direct din frigider;  cu ochiul închis, se vor curăța secrețiile din interior spre exterior, folosind una sau mai multe comprese diferite pt. fiecare ochi;  dacă există cruste, se aplică o compresă sterilă cu ser fiziologic și se va lăsa pe ochi timp de 1 – 2 min. până ce acestea se înmoaie și vor putea fi ușor îndepărtate. 9. aplicarea picăturilor oculare:  se instruiește pacientul să privească în sus, astfel încat corneea să fie protejată dacă pacientul clipește involuntar;  se trage în jos pleoapa inferioară și se administrează 1 picatura în sacul conjunctival;  se indică pacientului să clipească de câteva ori, pt. o distribuire uniformă a soluției;  dacă trebuie administrate 2 picaturi, a 2-a se aplică după aprox. 2 – 3 min, timp necesar ca prima picătură să se absoarbă;  se execută aceeași manevră pentru celălalt ochi, dacă există indicații din partea medicului pentru administrarea picăturilor în ambii ochi. 10. Aplicarea unguentelor oftalmice: se instruiește pacientul să privească în sus, astfel încat corneea să fie protejată dacă pacientul clipește involuntar; se trage în jos pleoapa inferioară și se aplică un strat subțire în sacul conjunctival, trăgându-se dinspre interior spre exterior; se indică pacientului să clipească de câteva ori pentru o distribuire uniformă a unguentului; se execută aceeași manevră pentru celălalt ochi, dacă există indicații din partea medicului pt. administrarea unguentului în ambii ochi; dacă trebuie administrate mai multe unguente, al doilea unguent se aplică în același fel dupa aprox. 10 min., timp necesar ca primul unguent să se absoarbă. 11. Aplicarea discurilor oculare medicamentoase:  se preferă aplicarea înainte de culcare pentru a reduce disconfortul cauzat prezenței acestor discuri;  după caz, se extrage discul ocular medicamentos aplicat anterior: - se va trage de pleoapa inferioară; - va extrage discul cu ajutorul degetelor; - dacă este necesar, se va împinge discul spre colțul intern al ochiului, minimizând disconfortul creat de aceasta manevră; - se vor șterge secrețiile scurse, cu ajutorul unei comprese curate;  se aplică discul scos din ambalajul său original, trăgând de pleoapa inferioară și inserându-l în sacul conjunctival;  în cazul în care nu este poziționat corect sau este încă vizibil, se trage de pleoapa inferioară cu blândețe și se încearcă poziționarea discului cu ajutorul acesteia; se instruiește pacientul să nu își pună mâinile sau să nu se frece la ochi deoarece își poate produce leziuni; se execută aceeași manevră pentru celălalt ochi, dacă există indicații din partea medicului pentru aplicarea discurilor oculare medicamentoase în ambii ochi; se instruiește pacientul asupra modului de aplicare al discurilor oculare medicamentoase pentru a putea să și le aplice singur, la domiciliu;  se previne pacientul asupra unor inconveniente sau a unor reacții adverse, cum ar fi:  iritații locale;  înroșirea conjunctivei;  senzație de corp străin sau de nisip în ochi;  mâncărimi, usturimi; acestea se pot atenua în primele zile și pot dispărea într-un interval de câteva zile – 2 săptămâni; dacă acestea persistă sau se agravează, se anunță medicul, ce va putea reconsidera forma de administrare a medicamentelor de uz oftalmologic. 12. după administrare, excesul de soluție sau unguent ce se va scurge pe față se va șterge cu o compresă curată; 13. se aplică un pansament acolo unde este cazul, utilizând materiale sterile; 14. dacă se administrează și picături, unguent și discuri oculare la același pacient și în aceeași ședință de consultație, ele se aplică în ordinea:  picaturi  unguent  discuri oculare  Administrarea dermică  administrarea dermică se utilizează în special pentru medicamentele destinate unui efect local;  se aplică direct pe piele, sub forma de:  unguente  creme  geluri  loțiuni  se folosește pentru următoarele efecte locale: - dezinfectant aplicat pe tegumentul intact; - antiseptic aplicat pe o plagă; - antipruriginos; - antiinflamator; - antimicrobian, antifungic, antiviral, antiparazitar, dacă există infecții sau infestări locale; - trofic și de favorizare a reepitelizării; - hidratant dacă tegumentul este uscat și prezintă descuamări; - uscare dacă există secreții;  administrarea se va face în funcție de afecțiune, cel mai adesea aplicarea se va face de 2 - 3 x/zi. Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1, 2 si 4 de la administrarea orală; 2. se spală mâinile cu apă și săpun; 3. se folosesc mănuși deoarece substanța activă va acționa și va penetra tegumentul terapeutului, putând determina efecte nedorite; 4. se cere pacientului să se dezbrace în funcție de zona afectată și se poziționează pacientul astfel încât zona de interes să fie accesibilă pentru aplicarea tratamentului; 5. dacă este cazul, se îndepărtează pansamentul și se curăță cu blândețe zona afectată; 6. se deschide recipientul ținând dopul sau plasându-l cu suprafața de contact în sus și se aplică substanța medicamentoasă scoasă din flacon pe zona afectată;  7. unguentul sau crema poate fi aplicată pe leziune cu degetul sau cu ajutorul unei spatule; 8. aplicarea se va face întotdeauna în sensul creșterii firelor de păr; 9. se aplică un pansament steril dacă este necesar, de exemplu în cazul unei plăgi; 10. se instruiește pacientul asupra modului de aplicare, astfel încât acesta să își poată aplica unguentul / crema / soluția singur, la domiciliu;  Administrarea transdermică  prin administrare transdermică se înțelege aplicarea unor plasturi sau a unor dispozitive medicamentoase cu efect sistemic, direct pe tegument.  majoritatea acestor plasturi conțin sisteme cu eliberare prelungită sau eliberare controlată.  ei vor fi mentinuți perioade mai lungi sau mai scurte de timp, de obicei de ordinul zilelor, în funcție de preparat și de substanța medicamentoasă.  administrarea unei substanțe medicamentoase prin intermediul unui plasture transdermic prezintă următoarele avantaje:  concentratia sangvină este menținută la un nivel constant timp de mai multe zile, asemănător administrării unei substanțe prin perfuzie i.v.; efectul său terapeutic este lung, substanța activă este eliberată lent, controlat, din depozit; nu există fluctuații ale concentrației sangvine, scăzând amplitudinea efectelor secundare comparativ cu administrarea pe o altă cale. Dezavantaje:  produce iritații locale la nivelul tegumentului;  se poate dezlipi sau pierde în timpul somnului, dușului sau a altor activități.  efectele adverse și contraindicațiile sunt cele ale substanței de bază.  exemple de plasturi transdermici: plasturele cu Nitroglicerină, util pentru prevenirea crizelor de angină pectorală; se menține pe tegument 12 ore. plasturele cu Estradiol, util pentru substituția estrogenică la femeile aflate în menopauză, îndeosebi în cazul instalării unei menopauze chirurgicale; se menține timp de 3 – 4 zile; plasturele cu Scopolamină, util pentru prevenirea răului de mișcare (rău de mașină, rău de mare, etc); se poate menține pe tegument 3 – 4 zile;  plasturele cu Fentanyl, util pentru efectul sau analgezic intens, folosit în special în cazul pacienților cu afecțiuni maligne în stadiu terminal, ce prezintă dureri de intensitate mare; se poate menține pe tegument timp de 72 de ore și reprezintă o alternativă pentru morfină; plasturele cu nicotină, util pentru cei care doresc să se lase de fumat pentru combaterea manifestărilor clinice; poate fi menținut pe tegument timp de 24 de ore. Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1-6 de la administrarea orală; 2. aplicarea se va face direct pe tegument, alegându-se o zonă curată, întinsă, fără păr; se pot aplica pe torace, abdomen, spate, fese, retroauricular; 3. se scoate plasturele din ambalajul original; 4. se îndepărtează folia ce acoperă suprafața adezivă; 5. se aplică direct pe tegument cu suprafața adezivă, menținând o compresiune de aproximativ 10 secunde pentru a preveni dezlipirea lui și a asigura o adeziune mai bună; 6. de obicei apa nu afectează și nici nu favorizează desprinderea plasturelui; 7. se menține plasturele pe o durată de timp adecvată substanței active conținute; 8. înainte de aplicarea unui nou plasture, se îndepărtează cel vechi; 9. se evită aplicarea în același loc, deoarece pot apărea iritații locale; 10. noul plasture va fi lipit în altă parte, de exemplu, dacă cel vechi a fost lipit pe abdomen în partea stânga, noul plasture se va aplica tot pe abdomen, dar în partea dreaptă; 11. după îndepărtare se curăță tegumentul și se inlătură eventualele urme de adeziv; 12. se instruiește pacientul asupra modului corect de aplicare a plasturilor, a.î. să isi poata aplica singur, la domiciliu 13. se monitorizeaza starea pacientului pe toata durata tratamentului (indeosebi in cazul plasturilor cu Nitroglicerina si a celor cu Fentanyl)  Administrarea rectală Calea rectală de administrarea a medicamentelor este utilă pentru:  efect local, pentru afecțiunile porțiunii terminale ale tubului digestiv: - efect evacuator, în constipație sau înainte de diferite manevre chirurgicale; - efect terapeutic local, antiinflamator, analgezic, administrare de antibiotice, antifungice, antivirale, antiparazitare local (de exemplu: hemoroizi, infectii, leziuni herpetice) - explorarea radiologică cu substanța de contrast sau explorarea endoscopică a porțiunii terminale a tubului digestiv;  efect sistemic, reprezentând și o cale alternativă pentru substanțele care, din diverse motive, nu pot fi administrate oral (de exemplu: Paracetamol, Metamizol, Ibuprofen) - utilizarea căii rectale pentru un efect terapeutic sistemic poate fi limitată de unele afecțiuni locale, caz în care ea este contraindicată. Pe cale rectală se administrează următoarele forme farmaceutice: supozitoare; clisme; unguente, creme, soluții, aplicate local la nivelul sfincterului anal extern. Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1- 4 de la administrarea orală; 2. se instruiește pacientul asupra procedurii, încercând pe cât posibil să i se înlăture disconfortul legat de calea de administrare; 3. i se asigură pacientului intimitate, separându-l cu un paravan de restul încăperii; 4. se dezbracă pacientul, făcând accesibilă zona de administrare; 5. se plasează pacientul în poziția Sims și anume, se poziționeaza în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins şi piciorul drept flectat; 6. se acoperă pacientul, expunându-i doar zona fesieră; 7. se lubrefiază anusul în cazul administrării supozitoarelor și a clismelor, pentru a nu produce iritații locale; Tehnica administrării supozitoarelor:  se scoate supozitorul din ambalaj;  se cere pacientului să se relaxeze și să respire rar și profund, preferabil pe gură;  se îndepărtează fesele cu o mână, iar cu cealaltă se introduce supozitorul;  se împinge supozitorul aproximativ 5 – 7 cm astfel încât să treacă de sfincterul anal intern, astfel evitându-se ieșirea supozitorului;  se instruiește pacientul să își păstreze poziția și să se opună senzației de defecație;  senzația de defecație va ceda în câteva minute, dacă supozitorul este introdus în scop terapeutic;  dacă scopul introducerii supozitorului este cel evacuator, se va instrui pacientul să se opună acestei senzații cât mai mult posibil, astfel încât să își facă efectul complet; ideal, se recomandă ținerea supozitorului 20 de minute;  Administrarea vaginală Pe aceasta cale se administrează medicamente cu efect local, cum ar fi :  antiinflamatoare  antifungice  antibiotice  contraceptive  aceste forme farmaceutice sunt: - comprimate vaginale; - unguente, creme, soluții pentru uz extern; - ovule; - sisteme terapeutice intrauterine;  ca și recomandare, dacă preparatele se administrează o dată pe zi, se preferă seara, înainte de culcare pentru minimizarea pierderilor prin scurgere și limitarea pătării lenjeriei. Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1- 4 de la administrarea rectală; 2. se recomandă pacientei să micționeze înainte de efectuarea procedurii; 3. se plasează pacienta în poziție ginecologică, adică în decubit dorsal cu genunchii flectați și picioarele sprijinite pe tălpi (când este posibil, se folosește masa ginecologică); 4. se scoate ovulul sau comprimatul din înveliș, se îndepărtează labiile și se introduce ovulul/comprimatul în interior, aproximativ 5 – 7 cm, împingând cu indexul; 5. dacă se utilizează un aplicator special, la capătul acestuia se fixează comprimatul/ovulul, se îndepartează labiile și se introduce în vagin aproximativ 5 – 7 cm, împingând încet, fără mișcări bruște, pentru a preveni producerea de leziuni locale; 6. se șterge cu o compresă curată zona genitală; 7.se instruiește pacienta în legătură cu tehnica administrării, astfel încât să își poată administra tratamentul singură, la domiciliu, conform indicațiilor medicului;  Administrarea injectabilă sau parenterală Calea injectabilă este utilizată atunci când: dorim un efect mai rapid al substanței medicamentoase (exemplu: în urgențe); medicamentul are o asemenea structură chimică încât este degradat sau inactivat la nivelul tubului digestiv (exemplu: medicamentele cu structură proteică sau peptidică: insulina, antibioticele glicopeptidice, anticorpii monoclonali, vaccinurile, etc.); medicamentul nu se absoarbe dacă este administrat oral (exemplu, antibioticele aminoglicozidice);  În funcție de locul și profunzimea injecției, deosebim mai multe căi de administrare: - calea subcutanată; - calea intramusculară; - calea intravenoasă; - calea intradermică. Administrarea subcutanată Injectarea substanței medicamentoase în țesutul celular subcutanat sau injecția subcutanată se caracterizează prin:  volumele injectate sunt mici, în jur de 1 – 2 mL;  se administrează soluții izotone, soluții neutre sau suspensii;  este dureroasă;  absorbția este mai lentă comparativ cu celelalte căi de administrare, datorită vascularizației mai reduse;  necesită un proces de resorbție;  riscul de producere a leziunilor și a complicațiilor locale este mai redus, comparativ cu injecția intramusculară sau intravenoasă; Exemple de medicamente administrate pe aceasta cale:  insulina;  morfina;  heparina;  vaccinuri;  unii imunomodulatori. Pentru injecția subcutanată se folosește un ac scurt și subțire.  Regiunile utilizate pentru injecția subcutanată sunt următoarele:  partea exerioară a braţelor  partea exterioară a coapselor  ţesutul adipos al abdomenului inferior  partea superioară a spatelui Dacă una din zonele enumerate mai sus prezintă leziuni, edeme, inflamații, se va alege un alt loc pentru injectare. De asemenea, în cazul tratamentelor administrate timp îndelungat, locurile pentru injecție se vor alege prin rotație. Reguli de administrare: 1. se compară medicația primită de la farmacie cu cea prescrisă de medic în ceea ce privește substanța activă, forma farmaceutică, doza de substanță activă dintr-un flacon, fiolă, etc. 2. se verifică data expirării medicamentului; 3. se spală mâinile cu apă și săpun; 4. se folosesc mănuși, atât pentru protecție personală, pentru a nu intra în contact cu sângele bolnavului, dar și pentru protecția bolnavului în cazul în care terapeutul prezintă leziuni la nivelul tegumentului mâinilor; 5. se verifică identitatea pacientului, în special la pacienții internați, care pot face schimb de paturi; 6. se verifică starea de conștiență a pacientului, se verifica temperatura, respirația, pulsul, tensiunea arterial; 7. dacă există schimbări în starea pacientului, acestea se semnalează imediat medicului; uneori o astfel de schimbare este însoțită de modificarea medicației; 8. se verifică cu atenţie medicaţia prescrisă de medic şi se compară cu cea primită de la farmacie; 9. se încearcă reducerea anxietății bolnavului, în special dacă acesta este copil; 10. se verifică antecedentele alergice medicamentoase ale pacientului, uneori fiind necesară o testare a substanței administrate; 11. se alege un loc pentru efectuarea injecției, conform recomandărilor de mai sus; 12. se extrage substanța medicamentoasă din ambalajul original în felul următor: a. dacă medicamentul este lichid și este ambalat într-o fiolă: - se dezinfectează gâtul fiolei; - se scoate seringa din ambalajul ei; - se montează acul; - se extrage lichidul din fiolă; b. dacă medicamentul se găsește sub formă de pulbere sau tableta și este ambalat într-un flacon: - se îndepărtează folia de metal, dacă ea există; - se dezinfectează dopul de cauciuc al flaconului;  se scoate seringa din ambalajul ei; se montează acul; se extrage cantitatea corespunzătoare de solvent pentru dizolvare (solventul poate fi o soluție furnizată de producător sau dizolvarea se face în ser fiziologic sau apă distilată, în funcție de substanța medicamentoasă); se înțeapă dopul de cauciuc al flaconului și se introduce solventul în flacon; se extrage acul; se amestecă prin agitare până la dizolvarea completă (soluția obținută trebuie să fie limpede și omogenă); 13. se scoate aerul din seringă și se schimbă acul; 14. se descoperă locul ales și se dezinfectează tegumentul cu o compresă imbibată în alcool sanitar; 15. se pliază tegumentul între arătător și police; 16. se înțeapă tegumentul sub un unghi de 45 și se pătrunde prin piele până în țesutul celular subcutanat; 17. se poate înțepa tegumentul sub un unghi de 90 dacă acul este scurt și țesutul celular subcutanat este bogat reprezentat; în caz contrar, există riscul ca injecția să se facă intramuscular; 18. se verifică dacă nu s-a înțepat un vas de sânge prin aspirare, după ce în prealabil s-a decomprimat pielea pentru formarea pliului; dacă acul se află într-un vas de sânge, se va aspira sânge. În această situație se extrage acul și se înțeapă din nou în altă zona recomandată; 19. se injectează lent substanța medicamentoasă; 20. se extrage acul printr-o mișcare fermă; 21. se aplică o compresă îmbibată în alcool sanitar, se masează blând prin mișcări circulare (excepție în cazul administrării heparinei și a heparinelor cu masa moleculară mică, unde masajul este contraindicat) pentru a împiedica ieșirea substanței injectate și se menține câteva minute pentru asigurarea hemostazei; 22. se înlătură compresa; 23. se aplică un pansament dacă este necesar. Administrarea intramusculară Administrarea intramusculară se realizează profund în țesutul muscular și se caracterizează prin: - volumele injectate sunt ceva mai mari, comparativ cu injecția subcutanată, în jur de 5 – 20 mL; - absorbția de la locul injectării este mai rapidă, comparativ cu injecția subcutanată; - necesită proces de resorbție; - poate fi folosită pentru administrarea substanțelor de depozit, cu eliberare lentă, de exemplu Benzatinpenicilina (Moldamin); - pe această cale pot fi administrate substanțe uleioase (aceste substanțe se administrează exclusiv pe cale intramusculară; injectarea lor pe altă cale produce accidente grave, cu embolie grăsoasa, ce poate fi  alte substanțe ce pot fi administrate intramuscular sunt: soluții apoase izotone; suspensii.  este dureroasa;  poate produce complicații locale severe, cum ar fi flegmonul sau abcesul. Exemple de medicamente administrate pe aceasta cale: antibiotice cum ar fi: Benzilpenicilina (Penicilina G), Gentamicina, Ampicilina preparate injectabile de fier Pentru injecția intramusculară se folosește seringa cu un ac lung și gros sau seringa tubex.  Regiunile utilizate pentru injecția intramusculară sunt următoarele:  muschiul gluteu, în cadranul fesier supero-extern (de preferat);  muschiul deltoid;  muschiul vast lateral, pe suprafața antero-externă a coapsei. Dacă una din zonele enumerate mai sus prezintă leziuni, edeme, inflamații, se va alege un alt loc pentru injectare. De asemenea, locul de injecție va alterna (exemplu: în cazul administrării antibioticelor, o doza se va face în cadranul supero-extern drept, următoarea doză în cadranul fesier supero-extern stâng). Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1-13 de la administrarea subcutanată; 2. se instruiește pacientul să nu iși țină mușchiul contractat; 3. se așează seringa în mâna asistentei medicale astfel încât acul să fie orientat perpendicular pe planul zonei unde se va face injecția; 4. se stimulează ușor zona imediat vecină cu zona de injectare pentru distragerea atenției pacientului; 5. se introduce acul rapid, complet, utilizând o singură mișcare; 6. se verifică dacă nu s-a înțepat un vas de sânge prin aspirare; dacă acul se află într-un vas de sânge, se va aspira sânge. În această situație se extrage acul și se înțeapă din nou în partea cealaltă; 7. se injectează lent substanța medicamentoasă; 8. se extrage acul printr-o mișcare fermă; 9. se aplică o compresă îmbibată în alcool sanitar, se masează blând prin mișcări circulare (excepție în cazul administrării preparatelor injectabile cu fier, unde masajul este contraindicat) pentru a impiedica ieșirea substanței injectate și se menține câteva minute pentru asigurarea hemostazei; 10. se inlătura compresa; 11. se aplică un pansament dacă este necesar; Administrarea intravenoasă directă  Administrarea intravenoasă este calea de administrare preferată în urgențe, deoarece efectul este rapid, substanța medicamentoasă fiind injectată direct în sânge.  Alături de efectul terapeutic rapid și efectele adverse se instalează la fel de rapid, unele fiind de o severitate extremă.  Abordul se face uzual la nivelul venelor plicii cotului, dar când acestea nu sunt accesibile, pot fi folosite orice alte vene ce suportă puncționarea fără să se spargă.  De menționat este faptul ca orice suspiciune de injectare paravenoasa este însoțită de oprirea administrării intravenoase, deoarece există o serie de compuși ce determină necroza extinsă a țesuturilor învecinate. Alte caracteristici:  volumele injectate cu seringa sau prin dispozitive de perfuzare sunt mari și foarte mari, putând ajunge la cantități de ordinul litrilor în 24 de ore când se administrează perfuzii intravenoase la bolnavii cu afecțiuni severe;  soluțiile administrate pot fi: - izotone - hipertone - iritante pentru alte țesuturi Nu se pot administra: - emulsii, - suspensii, - soluții uleioase sau - soluții ce pot produce hemoliza intravasculară;  nu este dureroasă;  nu există absorbție și nici proces de resorbție;  pe lângă reacții adverse generale, local se pot produce flebite sau tromboze. Exemple de medicamente administrate pe aceasta cale: - antibiotice cum ar fi: Ampicilina, Piperacilina; - anestezice generale; - adrenalina; - fibrinolitice; - heparina; - soluții glucozate, sânge și substituenți de plasmă, etc. Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1-12 de la administrarea subcutanată; 2. se selectează o venă, de obicei una din plica cotului, astfel încât să fie vizibilă și fermă la palpare; dacă se încearcă puncția unei vene bine vizibile, dar fără consistență palpatorie, exista un risc foarte crescut de a sparge acea vena și de a injecta soluția paravenos; 3. se aplică un garou deasupra locului de puncţionare pentru compresie, stază venoasă și o vizibilitate mai bună; 4. se dezinfectează tegumentul cu o compresă îmbibată în alcool sanitar; 5. după uscarea alcoolului, se puncționează vena sub un unghi de aproximativ 30, cu amboul acului orientat în sus; la început se va percepe o senzație de rezistență 6. se verifică prezența acului în venă prin aspirare; prezența sângelui în seringă semnifică poziționarea acului în venă; 7.se desface garoul şi se injectează lent soluția medicamentoasă; 8. se extrage acul din venă cu o mișcare fermă; 9. se aplică un pansament compresiv ce se menține în jur de 3 minute pentru efectuarea hemostazei; 10. se înlătură compresa; 11. se aplică un pansament dacă este necesar. Administrarea intradermică Calea intradermică este foarte rar folosită. Ea presupune introducerea substanței medicamentoase la limita dintre derm și epiderm. Este o cale utilizată pentru:  teste alergologice  testarea reactivitatii la tuberculina  unele vaccinuri Administrarea intradermică se caracterizează prin:  volumele injectate sunt foarte mici, în jur de 0,1 – 0,2 mL, maxim 0,5mL;  este foarte dureroasă;  locul de administrare este pe fața ventrală a antebraţului;  alte locuri secundare pot fi: - zona scapulară; - zona subclaviculară. Reguli de administrare: 1. se repetă pașii 1-10 de la administrarea subcutanată; 2. dacă substanța nu este preparată de către producător, cum este de exemplu în cazul vaccinurilor, pentru testările alergologice, acest lucru îi revine medicului sau se efectuează conform indicațiilor medicului; 3. se poziționează pacientul în poziție șezândă, cu antebrațul expus și sprijinit de un support; 4. se extrage soluția din recipient, folosind seringa specială; 5. se elimină aerul din seringă și se atașeaza un ac special pentru injectarea intradermică; 6. dacă zona destinată injecției prezintă leziuni, edeme, inflamații, se va alege un alt loc secundar pentru injectare; 7. se dezinfectează tegumentul cu o compresă îmbibată în alcool sanitar; 8. se așteaptă să se usuce alcoolul; 9. se întinde pielea antebrațului cu o mână, iar cu cealaltă se introduce acul; 10. introducerea acului se efectuează sub un unghi de 10 – 15 ; 11. se injectează lent, până apare o veziculă; 12. dacă vezicula nu apare, înseamnă că introducerea acului s-a făcut necorespunzator; se extrage acul și se efectuează o altă înțepătură pe aceeași parte a antebrațului; 13. se extrage acul după injectare, fără a aplica nici un fel de comprese și fără a se masa; 14. dacă injecția s-a făcut în scopul testării alergologice, locul se va marca cu un marker pentru aprecierea în timp a reacției organismului după injectare; 15. pacientul este instruit să nu se scarpine și să nu se spele în zona respectivă, până la interpretarea testului (de obicei la 24 – 48 de ore). Vă mulțumesc pentru atenție !