Untitled Quiz

Experimentul Purkinje-Sanson

• Se realizează într-o cameră obscură, examinatorul observând reflexiile luminoase din ochiul subiectului care privește o flacără de lumânare.
• Se observă 3 imagini ale flăcării: 2 drepte (reflexia pe suprafața corneei și pe fața anterioară a cristalinului) și una răsturnată (formată pe fața posterioară a cristalinului).
• Prin focalizarea pe un obiect situat dincolo de lumânare, imaginile drepte se mișcă, datorită mișcării suprafețelor cristalinului și corneei.

Demonstrarea Adaptării la Variațiile de Luminozitate

• Evidențierea reflexului pupilar se realizează prin proiectarea unei surse de lumină spre un ochi, observându-se o micșorare sincronă a diametrelor pupilare.
• Efectul este mai accentuat la ochiul în care se proiectează lumina, dar diferența fiziologică dintre pupile nu depășește 2mm.
• Timpul de recuperare al pigmentului retinian se poate determina prin expunerea ochiului la o lumină albă puternică, urmată de o lumină colorată slabă.
• Timpul de recuperare normal nu depășește 10 secunde.

Demonstrarea Fenomenului de Persistență

• Se poate realiza cu ajutorul unui LED colorat și unui generator de impulsuri cu frecvență variabilă.
• La frecvențe mici, LED-ul luminează intermitent, dar la frecvențe crescute, impresia este de iluminare continuă, datorită fenomenului de persistență.

Sensibilitatea Spectrală a Retinei

• Retina este cel mai sensibilă la lumina verde (560 nm) și cel mai puțin sensibilă la nuanțele de albastru și roșu.
• Nu este stimulată de radiația infraroșie și ultravioletă, dar poate fi distrusă ireversibil de radiația ultravioletă în doze mari.
• Radiațiile Roentgen au și ele un efect distructiv asupra retinei.

Fenomene de Latență, Persistență și Fuziune

• Se explică prin descompunerea și refacerea pigmenților vizuali.
• Timpul de latență este de circa 1/10 secunde, reprezentând timpul scurs de la aplicarea unui stimul luminos până la apariția unui influx nervos în nervul optic.
• Fenomenul de persistență se referă la persistența senzației luminoase pentru aproximativ 0,15 secunde după încetarea stimulării.
• Fuziunea se demonstrează printr-o lumină colorată care pâlpâie cu o frecvență variabilă, unde la frecvențe sub 15/sec senzația este de flash-uri rapide intermitente, iar la frecvențe peste 40 /sec, fenomenul de licărire este greu de perceput.
• Principiul fuziunii se aplică în cinematografie, prin proiectarea succesivă a imaginilor statice, creând iluzia mișcării.

Sistemul Optic al Globului Ocular

• Globul ocular este comparat cu un aparat de fotografiat.
• Corneea, avasculară și transparentă, are cea mai mare putere de refracție.
• Umoarea apoasă umple compartimentul anterior al ochiului și hrănește corneea și cristalinul.
• Irisul, partea anterioară a coroidei, reglează cantitatea de lumină (similar diafragmei unui aparat de fotografiat).
• Cristalinul, o lentilă biconvexă elastică transparentă, își modifică raza de curbură, reglând claritatea imaginii pe retină (similar obiectivului aparatului de fotografiat).
• Coroida, o tunică intens colorată cu melanină, reduce reflexiile luminoase din interiorul globului ocular.
• În partea anterioară, coroida formează irisul, responsabil de culoarea ochilor și de reglarea intensității luminii.
• Pupila, deschiderea din mijlocul irisului prin care lumina pătrunde în ochi, poate fi mărită (midriază) sau redusă (mioză).
• Retina, receptorul propriu-zis al analizatorului vizual, este o structură nervoasă complexă ce conține celule receptoare pentru stimuli luminoși.
• Cele două tipuri principale de celule receptoare sunt celulele cu conuri (aprox. 7 milioane) și celulele cu bastonașe (aprox. 130 milioane).
• Există 3 tipuri de celule cu conuri, fiecare conținând un pigment diferit pentru recepția culorilor fundamentale ROȘU, VERDE și ALBASTRU.
• Celulele cu conuri au o sensibilitate mai scăzută decât cele cu bastonașe, dar o densitate mai mare în centrul retinei, permițând obținerea unei imagini fine și colorate.
• Lipsa unui pigment generează discromatopsii (ex: daltonism).
• Celulele cu bastonașe sunt implicate în vederea crepusculară și nocturnă, fiind mai sensibile decât cele cu conuri, dar nu percep culorile și detaliile.
• Macula lutea ("pata galbenă") și fovea centrală ("fovea centrală"), situate pe axul optic, sunt zone de maximă sensibilitate a retinei, conținând doar celule cu conuri.
• Pata oarbă, locul unde nervul optic pătrunde în globul ocular, nu are structuri receptoare, astfel obiectul care cade în această zonă nu este perceput.