SQL Clauze și Constrângeri

Clauza WHERE filtrează datele din tabelul rezultat, selectând doar liniile care îndeplinesc o condiție specificată.

O condiție WHERE este o expresie logică care combină valori logice, operatori logici (NOT, AND, OR) și paranteze.

Clauza ORDER BY sortează liniile tabelului rezultat în ordine crescătoare (ASC) sau descrescătoare (DESC) după o coloană specificată.

Clauza GROUP BY combină liniile din tabelul rezultat în grupuri bazate pe valori comune ale unei sau mai multor coloane.

Clauza HAVING filtrează grupurile rezultate din clauza GROUP BY, selectând doar grupurile care îndeplinesc o condiție specificată.

Instrucțiunea INSERT se folosește pentru a adăuga date noi într-un tabel.

Instrucțiunea INSERT specifică numele tabelului și coloanele în care vor fi introduse datele, urmate de valorile corespunzătoare.

Lista de coloane din instrucțiunea INSERT poate fi omisă dacă se introduc valori pentru toate coloanele. În acest caz, valorile trebuie să fie introduse în aceeași ordine ca și coloanele din tabel.

Ordinea coloanelor într-un tabel se bazează pe ordinea definirii lor cu instrucțiunea CREATE TABLE și poate fi verificată cu instrucțiunea DESCRIBE.

Instrucțiunea UPDATE modifică valorile din una sau mai multe linii ale unui tabel.

Clauza WHERE în instrucțiunea UPDATE specifică condiția pe care trebuie să o îndeplinească liniile pentru a fi modificate. Dacă este omisă, toate liniile din tabel vor fi afectate.

Instrucțiunea DELETE șterge linii din tabel, în funcție de condiția specificată în clauza WHERE.

Clauza WHERE în instrucțiunea DELETE specifică condiția pe care trebuie să o îndeplinească liniile pentru a fi șterse. Dacă este omisă, toate liniile din tabel vor fi șterse.

Instrucțiunea DELETE șterge o linie sau mai multe linii dintr-un tabel. Se folosește clauza WHERE pentru a specifica condițiile ștergerii.

Constrângerile de integritate sunt reguli care asigură consistența și integritatea datelor din baza de date.

Constrângerile de coloană sunt aplicate valorilor dintr-o anumită coloană a tabelului, limitând valorile admisibile.

Constrângerile de tabel se aplică întregului tabel, garantând anumite proprietăți ale datelor din tabel.

Constrângerile intra-relație se aplică în interiorul unei relații (tabel) și se clasifică în constrângeri de domeniu, constrângeri de tuplu și constrângeri impuse prin dependențe de date.

Constrângerile inter-relație se aplică între două sau mai multe relații (tabele) și asigură integritarea referențială prin intermediul cheilor străine.

Constrângerile inerente sunt definite implicit de sistemul de gestiune a bazelor de date, iar constrângerile explicite sunt definite de către utilizator.

Constrângeri impuse de structura modelului de date. Aceste constrângeri sunt întotdeauna valabile și nu necesită definire explicită.

Reguli definite la crearea schemei relației. Acestea sunt memorate în baza de date și aplicate automat de sistemul de gestiune.

Constrângeri suplimentare care nu sunt impuse automat. Necesită verificări și proceduri speciale pentru a fi aplicate.

O constrângere care impune ca un atribut să nu poată avea valoarea NULL.

Valoarea NULL indică lipsa de informații pentru un atribut într-un tuplu.

O constrângere care specifică o valoare implicită pentru un atribut atunci când nu este furnizată una.

O constrângere care definește reguli suplimentare pe care valorile unui atribut trebuie să le respecte.

Constrângeri care se referă la domeniul valorilor pe care un atribut le poate lua.

O constrângere de tabel care impune o condiție specifică valorilor dintr-o coloană.

O constrângere de tabel în instrucțiunile CREATE TABLE care verifică dacă valorile unei coloane respectă o condiție specificată.

Un set de înregistrări dintr-o tabelă, reprezentând o singură entitate sau o relație între entități.

O proprietate care garantează că toate tuplurile dintr-o tabelă sunt unice.

Un atribut (simplu sau compus) care identifică în mod unic fiecare înregistrare (tuplu) dintr-o tabelă.

Un atribut care reprezintă o proprietate naturală a entității sau asocierii reprezentate de tabelul respectiv, și are valori unice.

Un atribut adăugat la tabelul respectiv, special pentru a identifica în mod unic fiecare linie, și care nu reprezintă o proprietate naturală.

Se definesc în instrucțiunea CREATE TABLE, prin clauza PRIMARY KEY.

O restricție care interzice modificarea valorilor atributelor din cheia primară.

O restricție care interzice valorile NULL pentru atributele cheii primare.

O cheie primară formată dintr-un singur atribut.

O cheie primară formată din mai multe atribute.

Se definește folosind clauza PRIMARY KEY în instrucțiunea CREATE TABLE.

Se selectează drept clauza PRIMARY KEY la un singur atribut în instrucțiunea CREATE TABLE, implicit pentru coloana respectivă.

Mecanismul de asigurare a unicității depinde de sistemul de gestiune a bazelor de date (SGBD).

O submulțime de atribute dintr-un tabel care referă cheia primară a altui tabel, asigurând legătura dintre ele.

Un set de valori din o coloană care trebuie să se regăsească în cheia primară a altui tabel.

O constrângere care asigură faptul că orice valoare din coloana cheii străine există în coloana cheii primare a tabelului referit, menținând integritatea datelor.

O opțiune care specifică modul de modificare a datelor într-un tabel când datele corespunzătoare din tabelul referit sunt șterse.

O restricție care interzice ștergerea unei linii din tabelul referit dacă acea linie este referită de o linie dintr-un alt tabel.

O opțiune care permite ștergerea în cascadă a liniilor din tabelul care referă, atunci când se șterge o linie din tabelul referit.

O opțiune care selectează valoare NULL pentru cheia străină din tabelul care referă, atunci când o linie din tabelul referit este ștersă.

O restricție care interzice actualizarea unei valori din coloana cheii primare din tabelul referit, dacă există o linie care o referă din alt tabel.

O opțiune care permite actualizarea în cascadă a liniilor din tabelul care referă atunci când se modifică o valoare din tabelul referit.

O opțiune care setează valoarea cheii străine la NULL din tabelul care referă, atunci când o valoare din tabelul referit este modificată.