Semnalizarea telefonică - Sistem CAS

Procesul de schimb de informații între centrala telefonică și exteriorul acesteia (abonați, alte centrale), necesar pentru a stabili și a gestiona apelurile telefonice.

Un tip de semnalizare care folosește linia telefonică a abonatului pentru a transmite semnale.

Un tip de semnalizare ce folosește joncțiunile dintre centrale (legăturile dintre ele) pentru a transmite semnale.

Un sistem de semnalizare în care informația de semnalizare este transmisă pe același canal (circuit) ca și conversația.

Un sistem de semnalizare în care informația de semnalizare este transmisă pe un canal separat de cel al conversației.

Un cuvânt de semnalizare format din 4 biți (abcd), care este alocat fiecărei căi de comunicație într-un multiplex primar, ex. în canalul de semnalizare nr. 16.

O structură de date care conține date despre o anumită conexiune telefonică, cum ar fi identitatea apelantului și a celui apelat, durata apelului etc.

Date fixe despre o centrală telefonică, cum ar fi structura sa și programul de funcționare.

Un sistem de transmisie a numerelor telefonice prin utilizarea a două tonuri diferite, simultan, pentru fiecare cifră.

Operatorul telefonic verifică dacă numărul apelat este local sau internațional.

Semnale care indică finalizarea procesului de apelare.

Tonalitatea care sună când linia este liberă și accesibilă.

Tonalitatea care sună când linia este ocupată.

Curentul electric intermitent care anunță o conexiune telefonică.

Oprirea transmisiei semnalizărilor de sfârşit de selecţie după ce apelul a fost acceptat.

Centralele telefonice din rețeaua de telefonie.

Un canal dedicat transmiterii de pachete de date între terminalul ISDN și centrala telefonică, utilizat pentru semnalizare.

Un sistem de semnalizare care folosește un canal separat pentru a transmite informații între telefon și centrală.

Operația prin care abonatul chemător ridică receptorul, închizând bucla de curent continuu.

Semnalul emis de centrală către abonatul chemător, indicându-i că poate introduce numărul celui chemat.

Tonul de frecvență vocală, de obicei 450Hz, indicând abonatului că poate tasta numărul.

Semnalele electrice care codifcă cifrele numărului de apel în mod standardizat.

Trenul de impulsuri „lipsă curent” care transmite cifrele numărului prin numărul de impulsuri.

Semnale care se transmit între centralele telefonice, având un conținut informațional redus despre starea apelului.

Semnale care se transmit între centrale și controlează stabilirea apelului, trimițând informații de numerotare și instrucțiuni de conectare.

Se referă la direcția de transmitere a semnalelor de la centrala de plecare la centrala de sosire.

Se referă la direcția de transmitere a semnalelor de la centrala de sosire la centrala de plecare.

Un grup de 16 cadre PCM succesive folosite pentru a transmite informații de semnalizare pentru un număr mai mare de căi telefonice.

Circuitul SLCA/SLCD din centrală verifică linia chematului și transmite informația de răspuns către centrală atunci când abonatul ridică receptorul. Deschiderea buclei de curent continuu prin ridicarea receptorului este semnalul de răspuns.

Când abonatul ridică receptorul, centrală oprește semnalul de sonerie și tonul de revers apel. Aceasta este urmată de începerea taxării comunicației.

Un canal temporal din cadrul PCM de 2Mb/s, folosit pentru transmiterea informațiilor de semnalizare pentru 30 de căi de convorbire.

Doar doi biți („a” și „b”) din cei 4 ai cuvântului de semnalizare sunt utilizați în mod normal, ceilalți doi (c

În timpul convorbirii, de obicei nu sunt transmise semnale de semnalizare, excepție făcând posturile telefonice cu contor suplimentar. Acestea primesc impulsuri de taxă pentru a adăuga la contoarele de control. Aceste impulsuri sunt de joasă frecvență (50 Hz), în afara benzii vocale de convorbire.

Atunci când abonatul închide receptorul, se deschide bucla de curent continuu, semnalizând sfârșitul apelului. Aceasta încheie imediat comunicarea și eliberează circuitele.

Pentru a transmite un document prin fax, chemătorul formează numărul abonatului chemat. Procedura de apel și configurarea conexiunii este similară unui apel telefonic. După răspuns, telefaxele se comunică pentru a stabili parametri de comunicare comuni (rezoluție, codare).

În cazul unui apel distant, identitatea chemătorului (memorată în centrala de plecare) este transmisă către centrele de tranzit până la destinație. Dacă centrala de plecare este direct legată de centrala de destinație, informatia ajunge direct.

Informația permanentă despre o centrală (structură, program de funcționare) este stocată în centrala respectivă. Informația tranzitorie (despre apeluri) include date specifice apelului, cum ar fi identitatea apelantului și a celui apelat, durata apelului etc.

Starea de repaus a unui canal de comunicație, când nu este folosit, este caracterizată de biții a = 1 și b = 0.

Semnalizările CAS sunt un tip de semnalizare care se realizează pe același canal ca și conversația și se caracterizează prin utilizarea a doi biți, a și b, cu valori 0 sau 1.

Semnalizarea de selecție se referă la schimbul de informații între unitățile de comandă ale centralelor telefonice. Aceste informatii sunt mai complexe decât semnalizarile CAS si permit prelucrarea unor informatii complexe.

Semnalele de selecție sunt codificate în cod 2/m, unde m (2, 4, 5, 6) reprezintă numărul de frecvențe disponibile pentru semnalizare. Pot fi semnale înainte (de la centrala de plecare la centrala de sosire) sau semnale înapoi (de la centrala de sosire la centrala de plecare).

Frecvențele semnalelor înainte se calculează cu formula: Fi = 1380 + i*120Hz, unde i = 0, 1, 2, 3, (4, 5)

Frecvențele semnalelor înapoi se calculează cu formula: Fj = 1140 – j*120Hz.

Tabelul 3.2 prezintă semnificația câtorva semnale înapoi și frecvențele asociate în sistemul de semnalizare 2/6MF.

Sistemul 2/6MF este un sistem de semnalizare multifrecvenţă (MF) care folosește două frecvențe dintr-un set de șase pentru a codifica informația. Acest sistem este foarte des întâlnit în telefonie.