Rolul circulației și schimbului în economie

Microeconomie - Sinteza Cursului

• Cursul de microeconomie este susținut de Prof. univ. dr. George Daniel Papari, Constanța.

Economia și Știința Economică

• Economia politică studiază regulile și legitățile activităților economice complexe.
• Primele preocupări economice datează din Antichitate, Aristotel definind economia ca legi ce guvernează gospodăriile.
• Termenul "economie politică" a fost introdus în 1615 de Antoine de Montchrestier.
• Adam Smith a demonstrat că munca socială stă la baza originii valorii și a bogăției naționale.
• Economia clasică engleză include reprezentanți precum David Ricardo, T. Malthus, și J. Mill.
• Ricardo a subliniat că valoarea produsului este rezultatul muncii și nu trebuie confundată cu bogăția.
• Malthus a enunțat principiul populației, care, în lipsa frânelor sociale, crește geometric, în timp ce mijloacele de subzistență cresc aritmetic.
• Două direcții economice opuse au derivat din economia clasică: una marxistă și una neoclasică și keynesiană ce a dus la economia modernă.
• Karl Marx a adus contribuții la teoria valorii, a profitului, a rentei și a producției, fiind continuatorul lui David Ricardo.
• Gândirea neoclasică, susținută de școala marginalistă, s-a bazat pe ideea liberalismului economiei și raritatea resurselor, indivizii făcând alegeri raționale pentru a maximiza satisfacția.
• J.M. Keznes a fondator curentului de gândire interventionist, susținând intervenția statului în economie.
• Economia ca știință explică fenomene, prognozează evenimente și propune căi de influențare a fenomenelor economice.
• Componentele sistemului științelor economice includ știința economică fundamentală, științele economice teoretico-aplicative, și științele economice de frontieră.
• Discipline economice noi: economia mediului înconjurător, economia urbană, economia investițiilor externe, economia întreprinderilor multinaționale.
• Economia politică oferă baza teoretică și metodologică.
• Obiectul de cercetare propriu al economiei politice este același cu al oricărei științe.
• Economia se poate împărți în microeconomie și macroeconomie
• Microeconomia studiază comportamentele, relațiile cu piața și cu producătorii.
• Macroeconomia cercetează economia națională ca întreg și efectele sale globale (șomaj, inflație).
• Cele două abordări, microeconomică și macroeconomică, nu pot fi separate.

Nevoile Umane (Trebuințe)

• Teoria economică pornește de la tripla dimensiune a oamenilor: biologică, socială, și rațională.
• Nevoile sau trebuințele reprezintă relații cu mediul ambiant ce permit desăvârșirea ființei umane bio-psiho-socială.
• Nevoile stau la baza dezvoltării societății umane și motivează activitățile.
• În sens economic, nevoile umane sunt cerințe materiale și spirituale, inclusiv bunuri, servicii, și un mediu ecologic adecvat.
• Nevoile se manifestă ca sistem integrat și dinamic de cerințe, ordonate în funcție de rolul în societate în contextul nivelului de trai actual și aspirațional considerat.
• Satisfacerea nevoilor se face prin consumul de bunuri și asigură dezvoltarea purtătorilor acestor nevoi.
• Nevoile conștientizate devin interese economice, ce reprezintă forme concrete de satisfacere.
• Clasificarea nevoilor se face după natura lor (fiziologice, sociale sau de grup, raționale sau psihologice) și după nivelul la care se situează.
• Nevoile fiziologice sunt resimțite indiferent de mediu, cele sociale ca membri ai grupurilor sociale.
• Nevoile raționale sau spiritual-psihologice țin de dezvoltarea personală.
• Nevoile umane sunt nelimitate ca număr, limitate în capacitate. Satisfacerea presupune consumarea unei cantități date.
• Nevoile umane sunt concurente (unele se extind în detrimentul altora deoarece se înlocuiesc între ele) și complementare (evoluează adesea în sensuri identice) și orice nevoie umană se stinge prin satisfacere.
• Nevoile au un caracter dinamic, fiind reproductibile sau regenerabile.
• Bunurile pot fi de strictă necesitate, normale, de lux.

Resursele Economice

• Satisfacerea nevoilor necesită utilizarea resurselor, definite ca elemente folosite direct sau indirect pentru satisfacerea nevoilor.
• Orice activitate umană utilizează resurse specifice.
• Resursele economice sunt elemente utilizate efectiv în producție și obținerea de bunuri și servicii.
• Resursele constituie suportul activității economice.
• Clasificarea resurselor: naturale, umane, bunuri de capital, resurse primare și resurse derivate
• Economia este știința administrării eficiente a resurselor.
• Scopul economiei este de a produce o cantitate maximă de bunuri și servicii cu resursele disponibile.

Activitatea Economică

• Activitatea economică umană vizează satisfacerea nevoilor cu resurse rare, maximizând rezultatele.
• Activitatea economică are ca structură: producția, circulația, distribuția și consumul.
• Diviziunea muncii și specializarea sunt esențiale în economiile moderne.
• Schimbul de bunuri are loc prin piețe, folosind banii.
• Teoria economică studiază piețele (bunuri produse și factori de producție).
• Factorii de producție ajută la înțelegerea modului în care producătorii obțin resurse și cum se formează veniturile, de care depinde distribuirea bunurilor produse.
• Multiplicarea nevoilor a dus la autonomizarea activităților economice și apariția economiei naționale.
• Diviziunea muncii poate fi pe orizontală (noi ramuri și profesii) sau pe verticală (specializare pe faze de producție).
• Problema fundamentală este ce, cât, cum, și pentru cine să se producă.

Economia Naturală și de Schimb

• Economia de schimb și cea naturală s-au desfășurat în timp în variate forme.
• Autoconsumul reprezintă utilizarea bunurilor de producătorul lor, economie în care nevoile de consum sunt satisfăcute din producție proprie, fără a apela la schimb.
• Economia de schimb presupune că bunurile sunt produse pentru a fi vândute, agenții economici specializându-se în producția anumitor bunuri.
• Diviziunea socială a muncii, autonomia agenților producători, economia gravitează în jurul pieței, legăturile economice bazându-se pe tranzacții bilaterale și bunurile îmbracă formă de marfă.
• Schimbul se desfășoară prin bani, economie monetară, diviziunea socială a muncii specializând agenții economici.
• Diviziunea socială a muncii constituie un factor determinant al progresului și eficienţei economice.
• Autonomia producătorilor presupune libertate de acțiune și decizie, fundamentată pe interes și proprietate.
• Piața este centrală în economia de schimb, furnizând informații agenților economici.
• Tranzacțiile sunt bilaterale, generând fluxuri economice de bunuri și financiare.
• Bunurile îmbracă forma de marfă, fiind destinate vânzării-cumpărării. Ele pot fi integrale, parțiale sau noncomerciale.
• Schimburile pot avea loc direct (troc) sau prin bani, economia contemporană fiind monetară, tranzacțiile fiind influențate de bani.

Sisteme Economice

• Economia de piață corespunde unei trepte superioare de dezvoltare a economiei de schimb.
• Au fost elaborate sisteme economice (sistemul economiei de piață și sistemul economiei de comandă- centralizate sau planificate centralizat).
• Sistemul economiei de piață se bazează pe liberalismul economic, inițiativa privată și principiul "mâinii invizibile" al lui Adam Smith.
• Sistemul economiei de comandă, ca alternativă, concentrează deciziile economice într-un centru unic, planificat centralizat.
• Economiile de comandă au suferit un eșec, iar mecanismele pieței concurențiale sunt mai eficiente.
• Economia reală contemporană este un sistem mixt, îmbinând trăsăturile ambelor sisteme.
• Trăsăturile fundamentale ale economiei de piață sunt proprietatea privată, libertatea economică, motivarea participanților, concurența, prețurile libere, intervenția limitată a statului.

Banii în Economia de Piață

• Banii au evoluat de la troc (schimb direct de produse) la bani-marfă (bunuri cu valoare intrinsecă), apoi la aur și baterea monedelor.
• Banii de hârtie au apărur ca înscrisuri bancnote, certificate de aur, evoluând la bilete de bancă și bani de hârtie propriu-ziși, cu curs forțat și neconvertibili în aur, emiși pentru finanțarea statului.
• Teoriile monetariste actuale se referă la banii de hârtie, moneda divizionară, banii de credit, banii de cont (scriptici) și alte instrumente monetare.
• Banii prezintă o diversitate de forme, nu simbolizează valoarea materialului din care sunt confecționați, ci puterea de cumpărare.
• Funcțiile banilor sunt de măsură a valorii, mijloc de circulație, mijloc de plată, rezervă a valorii (tezaurizare), și mijloc de plată în relațiile economice internaționale.
• Moneda a evoluat de la monede metalice la moneda de hârtie, apoi scripturală și electronică.
• Atributele monedei includ acceptabilitatea, convertibilitatea, divizibilitatea, uniformitatea, greutatea falsificării și stabilitatea valorii.

Consumatorul. Utilitatea Economică.

• Rațiunea activității economice este satisfacerea nevoilor prin consum, agent fiind consumatorul.
• Consumatorul utilizează bunuri și servicii pentru a-și satisface trebuințele.
• Comportamentul consumatorului reprezintă reacțiile legate de satisfacerea nevoilor prin utilizarea bunurilor economice.
• Consumatorul urmează principiul maximizării satisfacției cu minimizarea eforturilor pentru a obține cea mai mare satisfacție posibilă.
• În procesul alegerii, va decide ce și cât să procure, reieșind din prețurile de pe piață care ar fi posibil de procurat reieșind din venitul disponibil şi preţurile existente pe piaţă.

Abordarea Utilității

• Abordarea cardinală (clasică) a îmbunătățirii utilității (sec.XIX:utilii) presupune măsurarea utilității prin numere.
• Abordarea ordinală (sfârș. sec. XIX - încep. sec.XX) presupune ordonarea bunurilor în raport de preferințele consumatorului.
• Aprecierea utilității economice are caracter individual și subiectiv, fiind diferită chiar și pentru aceeași persoană în funcție de cantitate și moment.
• Utilitatea este satisfacția resimțită de o persoană în urma consumării unui bun.
• Utilitatea individuală reprezintă satisfacția obținută din consumul unei unități dintr-un bun.
• Utilitatea totală reprezintă satisfacția totală din consumul unui număr oarecare de unități.
• Utilitatea marginală reprezintă satisfacția din consumul ultimei doze din acel bun.
• Utilitatea marginală se poate defini ca fiind derivata funcției de utilitate.

Legea Utilității Marginale Descreșcănde

• Legea utilității marginale descrescănde presupune că un individ obține o utilitate mai mică prin consumul unei unități adiționale dintr-un bun.
• Consumatorul rațional urmărește obținerea unei satisfacții cât mai mari prin cheltuirea venitului.

Cerințe la Raționalitate

• Eficiența se măsoară prin utilitatea pe unitatea monetară cheltuită.

Preferințele și Alegerea Consumatorului. Curba de Indiferență

• Programul de consum reprezintă alegerea cantităilor din bunuri diferite care asigură o anumită utilitate. programele echivalente ( oferă același nivel de satisfacție) pot fi reprezentate grafic.
• Curba de indiferență = toate combinațiile de bunuri care oferă aceeași utilitate.
• Harta curbelor de indiferență reunește totalitatea curbelor de indiferență care descriu preferințele unui consumator pentru anumite bunuri.

Substituția și Echilibrul Consumatorului

• Rata marginală de substituire constă în raportul dintre cantitatea dintr-un bun la care consumatorul renunță pentru o cantitate suplimentară din alt bun, menținând neschimbat nivelul utilității totale.
• Constrângeri sau restricții exogene sunt: venitul disponibil destinat consumului și prețurile bunurilor. Alocarea venitului disponibil se face conform relației: 𝑉 = 𝑥𝑃𝑥 + 𝑦𝑃 (1)
• Echilibrul este atins în punctul în care o curbă de indiferență este tangentă la linia bugetului.

Dinamica Echilibrului Consumatorului

• Modificarea venitului:Curba lui Engel (variatia programelor de achiziții alese, în raport cu modificarea veniturilor, presupunîndu-se prețurile relativ constante) și se prezintă ca o funcție crescătoare de venit.

Producătorul și Factorii de Producție

• Producătorul este persoana care utilizează resurse pentru a produce bunuri și servicii.
• Factorii de producție constau din potențialul de resurse economice atrase în circuitul economic.
• Proprietatea agenților economici asupra factorilor de producție, combinată cu libertatea de utilizare, este esențială în economia de piață.
• Factorii primari (originari): munca și natura; factor derivat tradițional: capitalul+factori netradiționali=neo-factorii de producţie.
• Factorii de producție clasici (munca, natura, capitalul) au la origine resurse tangibile.
• Neo-factorii (abilitatea întreprinzătorului, tehnologiile, informația) își au originea în resurse intangibile.
• Factorii clasici și neo-factorii acționează autonom, dar se presupun și se intercondiționează reciproc.
• Factorii de producție sunt consumați în proporții cantitative și calitative variabile pentru a crea costul de producție.

Munca. Factor Activ

• Munca este activitate specific umană, fizică și/sau intelectuală, de valorificare a aptitudinilor, cunoștințelor și experienței.
• Resursele de muncă depind de totalul forței de muncă disponibile și de numărul de ore de muncă pe săptămână.
• Componentele populației: populația în vârstă de muncă, populația aptă de muncă, populația activă(ocupată, salariată, inactivă)
• Numărul de ore de muncă săptămânal e limitat de factori economici, sociali, și politici.
• Calitatea resurselor de muncă se referă la nivelul de calificare.

Natura. Factor Origin ar

• Natura reprezintă un ansamblu natural la care oamenii fac apel pentru a produce, adaptând-o nevoilor umane prin muncă, cea mai importantă parte a ei fiind pământul.
• Pământul este un dat preexistent omului, durabil și indestructibil, dar limitat.
• Pământul este suport și mediu de viață pentru plante, sursë resursă naturală de producere a alimentelor. și cu caracter limitat și diferenţiat calitativ pe zone şi ţări.

Capitalul. Factor Derivat

• Capitalul este acel factor de producție care constă din ansamblul bunurilor produse și utilizate pentru obținerea altor bunuri și servicii, destinate vânzării cu profit. Capitalul
• Capitalul este constituit din active fizice aflate la dispoziția întreprinzătorilor.
• Capitalul real se grupează în capital fix (clădiri, utilaje) și capital circulant (materii prime, materiale, combustibil, etc.)
• Uzura capitalului fix poate fi fizică sau morală.

Combinarea Factorilor de Producție

• Combinarea este modul specific de unire a factorilor în vederea producerii de bunuri.
• Combinarea se face pe latură tehnică și economică, fiind posibile datorită divizibilități și adaptabilități factorilor.
• Substituirea factorilor de producție este posibilitatea de a înlocui o cantitate dintr-un factor cu o cantitate dintr-un alt factor, menținând volumul producției.
• Complementaritatea reprezintă raporturile cantitative dintre factori.

Funcția de Producție

• Producătorul alege o variantă optimă de combinare a factorilor de producție.
• Funcția de producție descrie relația funcțională între intrările de factori și ieșirile din producție, pe baza unui proces tehnologic specific.
• În analiza microeconomică funcția obișnuită este: 𝑄=𝐹(𝐿,𝐾),L=munca K=capital
• Curbele de izoproducție (izocuante) reprezintă combinații factoriale ce oferă aceeași cantitate de produs finit.

Rata Marginală de Substituție

• Rata marginală de substituție (𝑅𝑚𝑠) reprezintă cantitatea suplimentară dintr-un factor, pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt.

Productivitatea Factorilor de Producție

• Productivitatea exprimă eficiența combinării factorilor.
• Se poate defini ca raport între rezultatele obținute și eforturile depuse pentru al obţine (cantitatea de factori de producţie utilizaţi).

Forme de Productivitate

• In literatura de specialitate, productivitatea globală și productivitatea parțială sunt exprimate in special.
• Productivitatea este cu eficacitatea cu care este folosit un factor de productie numit productivitate medie ( W= Q)/ Fi ( eforti depusi, adică fact de productie utilizati )
• Productivitatea marginală (wmg= AQ/ AF ) prezintă supplement obtinut ( productie)
• Indicatori:
  • productivitatea muncii, se calculeaza ca raport intre cantitate si cantitatea de munca utilizată;
  • productivitatea medie a capitalului;
  • productivitatea medie a pământului; ==End of OCR==